Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iun. 22, 2019 Adrian Popa Actualitate, Fotbal, Sport 0 2531 vizualizari
Fotbaliştii de la CSC Sânmartin au promovat în Liga a III-a, după ce s-au impus cu 2-0 şi în partida retur a barajului cu CS Floreşti, campioana judeţului Cluj.
Meciul din manşa secundă dintre cele două echipe s-a desfăşurat sâmbătă la Sântion, acolo unde echipa bihoreană şi-a desfăşurat meciurile de pe teren propriu din acest sezon.
Bine pregătită tactic de antrenorul Călin Cheregi, partida a fost controlată de bihoreni, care după ce în prima repriză au avut două ocazii mari, prin Ovidiu Pop, în partea a doua ei au reuşit şi să marcheze. Mai întâi, în minutul 58, prin Sergiu Pop, care a trimis un şut cu efect, de la marginea careului mare, direct în vinclul porţii clujene, iar apoi, în minutul 65, prin Ionuţ Ban, un jucător care a finalizat cu un şut pe jos din inertiorul careului, în urma unei incursiuni însă cu balonul la picior de peste 30 de metri.
Mult mai experimentată, echipa bihoreană a câştigat jocul exact cu scorul cu care s-a impus şi în turul de la Floreşti, iar cu 4-0 la general, a obţinut promovarea în eşalonul superior. Astfel, după o pauză de un an, judeţul Bihor va avea din nou o echipă în Liga a III-a şi după cinci ani, Liga a IV-a Bihor promovează o echipă în Liga a III-a.
În meciul retur, de sâmbătă, cu CS Floreşti, antrenorul bihorenilor, Călin Cheregi a utilizat următoarea formulă: Barabaş – Fl. Pop, S. Nogo (min. 21 D. Lupşe), Al. Pintea, M. Arsene – I. Cuc, Tiponuţ – Ov. Popa (min. 65 Szabados) Al. Sorian – ctp., Ban (min. 83 Cl. Popa) – Sg. Pop (min. 89 S. Brata).
nov. 04, 2024 0
oct. 12, 2024 0
sept. 27, 2024 0
sept. 27, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0