Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
iun. 14, 2019 Adrian Popa Actualitate 0 1924 vizualizari
Joi, 13 iunie, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.
Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 191 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 57.045 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut șapte permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute patru certificate de înmatriculare, au fost constatate nouă infracțiuni și două tamponări.
115 sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 57 de pietoni au fost sancționați pentru traversări neregulamentare, șapte participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, iar 12 sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.
Astfel, joi, 13 iunie, la ora 12.08, pe drumul județean 797, în localitatea bihoreană Girișul de Criș a fost depistat în trafic un bărbat de 44 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 103 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 de km/h.
Conducătorul auto care a depăşit limitele legale de viteză cu peste 50 de km/h a fost sancţionat contravenţional cu 9 – 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.
ATENŢIE!
– Neadaptarea vitezei la condiţiile de drum reprezintă una dintre principalele cauze generatoare de evenimente rutiere!
– Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum şi de trafic!
*
Cercetați penal pentru conducere sub influența alcoolului
Joi, 13 iunie, la ora 21.48, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Oradea au depistat în trafic un bărbat de 46 de ani, din municipiul Beiuș, în timp ce conducea o autoutilitară pe B-dul Decebal din Oradea, având o concentrație alcoolică de 1,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Vineri, 14 iunie, la ora 01.50, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Oradea au depistat în trafic un orădean de 49 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Traian Moşoiu din Oradea, având o concentrație alcoolică de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tot vineri, 14 iunie, la ora 01.10, polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia au depistat în trafic un bărbat de 38 de ani, din comuna Diosig, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe strada Livezilor din localitatea Diosig, având o concentrație alcoolică de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și în fiecare dintre cazuri a fost întocmit dosar penal.
*
Implicați în evenimente rutiere fără victime, în timp ce conduceau fără permis, autovehicule neînmatriculate
Joi, 13 iunie a.c., la ora 13.10, polițiștii Secției nr.9 de Poliție Rurală Cefa au depistat în trafic un bărbat de 37 de ani, din comuna Cefa, care, în timp ce conducea un tractor neînmatriculat și fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, pe drumul comunal 89, în localitatea Ateaș, a acroșat un stâlp electric.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Postului de Poliţie Cefa.
Tot joi, 13 iunie, la ora 17.53, polițiștii Secției nr.7 de Poliție Rurală Tileagd au depistat în trafic, pe D.N.1, în localitatea bihoreană Uileacu de Criș, un tânăr de 21 de ani, din Aleșd, care, în timp ce conducea un autoturism, a acroșat din spate un autoturism parcat regulamentar.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule și că autoturismul pe care îl conducea era radiat din circulație, având aplicate plăcuțe cu un număr de înmatriculare atribuit altui autoturism.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Secției nr.7 de Poliție Rurală Tileagd.
*
RECOMANDĂRI PREVENTIVE
ADRESATE CONDUCĂTORILOR AUTO:
Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
– Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
– Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă, ninsoare sau ceaţă densă!
– Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident;
– Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice;
– Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri.
– Este chiar indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele!
– Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacele de transport în comun sau a altor autovehicule!
nov. 19, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 05, 2024 0
nov. 01, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0