Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mai 31, 2019 Adrian Popa Actualitate 0 1761 vizualizari
Joi, 30 mai, în jurul orei 11.00, polițiștii Postului de Poliţie Viişoara din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au depistat și reținut un bărbat de 36 de ani, din Viișoara, județul Bihor.
Tribunalul Cluj a emis pe numele său un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi 2 luni de închisoare în regim de detenție, pentru comiterea infracţiunii de pornografie infantilă.
Cel în cauză a fost încarcerat în Penitenciarul Oradea, pentru executarea pedepsei la care a fost condamnat.
*
Trei localnici, prinși de polițiștii din Tileagd în timp ce transportau 1.450 de kg. de material feros sustras – prejudiciu recuperat integral
Joi, 30 mai a.c., în jurul orei 10.00, pe strada Gării din localitatea bihoreană Tileagd, polițiștii Postului de Poliție Tileagd din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au depistat în trafic un bărbat de 43 de ani, din Tileagd, în timp ce conducea un autoturism cu care tracta o remorcă, avându-i ca pasageri pe doi localnici de 35 și 20 de ani.
Aceștia transportau, în remorca tractată, 1.450 de kg de material feros, fier și fontă, pentru care nu au putut prezenta documente de proveniență.
În urma verificărilor efectuate de polițiștii din Tileagd, cei trei sunt bănuiți că ar fi sustras materialul feros de la o societate comercială din localitate.
Materialul feros, în valoare totală de 1.160 lei, a fost recuperat de polițiști de la cei în cauză și a fost restituit proprietarului.
Polițiștii Postului de Poliție Tileagd continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a celor în cauză.
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0