Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:14 PM
mai 22, 2019 Adrian Popa Actualitate, Cultură, Învăţământ 0 1613 vizualizari
Joi, 23 mai, de la ora 10, va avea loc la Colegiul Tehnic „Traian Vuia” Oradea conferinţa cu tema „România comunistă – dezumanizare şi suferinţă”, activitate organizată în cadrul proiectului: „Poveşti care schimbă lumea”, finanţat de Fundaţia Comunitară Oradea prin Bursa Talentelor.
„Doamna Niculina Moica, cea care va susține această conferință, este fost deţinut politic, arestată la doar 15 ani și condamnată la 25 de ani de închisoare pentru uneltire împotriva ordinii sociale. Le va vorbi celor prezenți despre experienţa traumatizantă a închisorii comuniste și importanţa cunoaşterii adevărului cu privire la ororile regimului totalitar pentru ca răul să nu se mai repete”, se arată într-un comnicat al organizatorilor.
Conferința se adresează în principal elevilor Colegiului Tehnic ”Traian Vuia”, dar sunt așteptate și alte persoane interesate de subiectul dezbătut.
Această întâlnire face parte dintr-o serie mai largă de activități organizate în cadrul proiectului ”Povești care schimbă lumea” dedicat elevilor din Colegiul Tehnic ”Traian Vuia” și care urmăreşte conştientizarea dramelor provocate de dictatură, ignoranţă şi îngrădirea libertăţii de exprimare şi gândire, cu scopul de a combate aceste elemente negative prin implicare civică şi educaţie.
nov. 07, 2024 0
oct. 28, 2024 0
oct. 14, 2024 0
sept. 20, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0