Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
apr. 20, 2019 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Cultură 0 1781 vizualizari
Lucrările de reabilitare a statuii Generalului Train Moșoiu au fost finalizate. Acestea au început în data de 20 martie, sub supravegherea restauratorului Lipot Ștefan, angajat al Muzeului Oraşului Oradea – Complex Cultural, expert în domeniul restaurare-conservare bunuri de patrimoniu din ceramică, metal, porţelan şi sticlă.
Proiectul de reabilitare a statuii Generalului Traian Moşoiu a fost derulat de municipiul Oradea prin Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice din județul Bihor, ca administrator al monumentelor de for public.
Lucrările au fost executate de către S.C. Flodor Transcom S.R.L, selectat prin procedură de achiziție publică şi au cuprins reabilitarea statuii, a soclului, reamenajarea scuarului în contextul urban şi iluminatul arhitectural. Valoarea lucrărilor de reabilitare a fost de 255.469,82 lei fără TVA.
Reabilitarea monumentului a făcut parte din stategia de dezvoltare urbanistică a municipiului Oradea, care cuprinde și reorganizarea funcţională a unor zone importante din oraș. Finisajele şi volumetria soclului bustului Generalului Traian Moşoiu au fost refăcute, lucrările cuprinzând înlocuirea soclului, un nou sistem de iluminat arhitectural, refacerea spațiului verde, precum și a aleilor pietonale din piațetă.
Bustul a fost realizat în anul 1992 de sculptorul Teodor Zamfirescu, din bronz turnat, la iniţiativa şi având contribuţia cadrelor din Ministerul Apărării şi Ministerului de Interne şi a companiei Marmura Vaşcău, iar soclul a fost conceput de arhitectul Lungu Mircea Călin.
Prin reabilitarea monumentului de for public s-au păstrat toate elementele prin care se aduce la cunoştinţa publicului numele autorului şi al iniţiatorilor, membrii Ministerului Apărării Naționale şi Ministerului de Interne, conform plăcuţelor amplasate pe monument.
Amenajarea din jurul soclului s-a făcut în formă circulară, având în centru soclul, din acelaşi tip de piatră ca şi registrul inferior al soclului.
Traian Moșoiu a avut o contribuție însemnată la instaurarea administrației românești în orașul nostru. La împlinirea a 100 de ani de la acel moment, pe care îi vom sărbători sâmbătă, 20 aprilie 2019, municipalitatea orădeană își arată respectul pentru marele om de stat și prin refacerea piațetei care găzduiește statuia sa.
Orădenii, și nu numai, sunt așteptați sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 12:00, la Statuia Generalului Traian Moșoiu, pentru a participa la evenimentele dedicate împlinirii a 100 de ani de administrație românească la Oradea.
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0