Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mart. 27, 2019 Daniel Ardelean Actualitate 0 1562 vizualizari
Trupa Iosif Vulcan a Teatrului „Regina Maria” se pregătește de cea de-a treia premieră din acest an: „…Escu”, de Tudor Mușatescu, în regia lui Claudiu Goga, care va avea loc duminică, 31 martie, de la ora 19:00, la Sala Mare.
Comedie satirică mușcătoare, „…Escu” se numără printre cele mai valoroase piese ale dramaturgului Tudor Mușatescu. Acțiunea se petrece în jurul anului 1933 și vine în continuarea evenimentelor din „Titanic Vals”. Astfel, îl avem ca personaj principal pe Decebal (fiul cel mic al funcționarului Spirache Necșulescu, ajuns acum la maturitate), un politician parvenit, care-și schimbă culoarea partidului cu aceeași frecvență cu care își schimbă cravata și care, după cum sugerează și numele piesei, este doar un escu, lipsit atât de convingeri personale cât și de scrupule. Aspirațiile acestuia vizează funcția de ministru, pentru obținerea căreia este capabil să recurgă la orice mijloace. Șiret și perseverent, știe când și cum să se folosească de împrejurări pentru a se situa în cea mai avantajoasă poziție, prin demagogie, intrigi și manipulare. De altfel, toți membrii familiei lui Decebal fac parte, individual, dar și colectiv, din tipologii și arhetipuri caragialești, creând împreună o comedie alertă și intensă.
Spectacolul este pus în scenă de reputatul regizor Claudiu Goga, deținător al unui premiu UNITER încă de la debut, a cărui concepție regizorală se remarcă prin spectacole răsplătite cu numeroase premii pentru Cel mai bun regizor. Cu Teatrul „Regina Maria” se află la a doua colaborare, după ce, în anul 2006 a pus în scenă la Oradea spectacolul „După ploaie” de Sergi Belbel.
Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Sorin Ionescu (Decebal Necşulescu), Șerban Borda (Bébé Damian), Denisa Vlad (Nina Damian), Anda Tămășanu (Amélie), Elvira Rîmbu (Miza General Stamatescu), Petre Ghimbășan (Generalul Stamatescu), Alin Stanciu (Traian Necşulescu), Sebastian Lupu (Iorgu Langada), George Dometi (Platon Stamatescu), Pavel Sîrghi (un comisar) Alexandru Rusu (Fane/ Pișilică), Eugen Neag (Fane/ Pișilică), Mirela Niță Lupu (Mitzi), Adela Lazăr (Ana), Andrian Locovei (un gardian).
Echipa este completată de Lia Dogaru, care realizează decorul spectacolului și Amalia Buie, care creează costumele. De asemenea, din echipa de creație face parte și Minela Popa – în calitate de face designer -, artistă care în 2013 a câștigat premiul GOPO pentru cel mai bun machiaj în filmul „Undeva la Palilula”.
Dacă nu reușiți să fiți prezenți la premieră, vă așteptăm cu drag la următoarele reprezentații, care vor avea loc în 2 aprilie, 20 aprilie și 10 mai, de la ora 19:00, la Sala Mare.
Biletele s-au pus deja în vânzare și pot fi achiziționate de la Agenția Teatrului de marți până vineri în intervalul orar 12:00 – 18:00 și sâmbăta între orele 10:00-13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte spectacol sau online pe www.biletmaster.ro.
nov. 12, 2024 0
oct. 21, 2024 0
oct. 17, 2024 0
apr. 19, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0