Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
mart. 05, 2019 Adrian Popa Actualitate 0 849 vizualizari
În cursul zilei de luni, specialiştii pirotehnicieni ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” au fost solicitați să desfășoare o misiune de asanare a teritoriului de muniţia rămasă neexplodată.
Ajunși la locul indicat de apelantul numărului unic 112, pompierii militari au identificat o bombă de artilerie de calibru 82 milimetri, provenită din cel de-al Doilea Război Mondial, aceasta fiind descoperită de un cetăţean în timp ce efectua lucrări de amenajare a unui teren situat pe raza localității Prisaca, comuna Uileacu de Beiuș.
După verificarea zonei în care muniția fusese descoperită, echipajul pirotehnic a transportat şi depozitat muniţia în condiţii de siguranţă, în vederea distrugerii ulterioare, prin explozie controlată.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor recomandă persoanelor care descoperă muniţii neexplodate, să nu le atingă, iar când execută diferite activităţi şi depistează muniţii, să sisteze imediat lucrările, să îndepărteze întregul personal din zona periculoasă şi să anunţe de urgenţă, prin intermediul numărului unic 112, serviciile de urgenţă profesioniste.
apr. 24, 2017 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0