Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
ian. 23, 2019 Adrian Popa Actualitate, Fotbal, Sport 0 1434 vizualizari
Echipa de fotbal Luceafărul Oradea se află de la începutul acestei săptămâni în cantonament la Băile Felix, acolo unde pregăteşte acum returul de campionat.
Elevii antrenorului Cristian Lupuţ sunt cazaţi la Hotel Nicoleta, iar fotbaliştii din lotul echipei bihorene prezenţi la această pregătire centralizată sunt: Bogdan Moga şi Sebastian Moroz – portari; Flaviu Drăgan, Cristian Oros, Vlad Opriş, Alexandru Băican, Alexandru Core, Hary Kim, Paul Chiorean, Gabriel Preoteasa, Vlad Prejmerean, Patrick Peter, Paul Mitrică, Vasile Pop, Constantin Roşu, Alexandru Dulca, Daniel George Paraschiv, Andrei Luduşan, Adrian Ciul, Pavel Laurenţiu Nemeş şi Alan Simon Wanya. Acesta din urmă constituie ultima noutate de până acum din lotul „roş-albaştrilor”. Este vorbe despre un jucător belgian în vârstă de 20 de ani, care evoluează pe banda dreaptă.
În această perioadă de cantonament, programat până pe 1 februarie, jucătorii de la Luceafărul efectuează câte două antrenamente pe zi, iar în acest sfârşit dde săptămână, sâmbătă, ei vor susţine şi primul joc de verificare din această iarnă. Bihorenii vor evolua sâmbătă, de la ora 13, în Ungaria, cu VSC Debrecen, echipă situată pe locul III în prima ligă maghiară şi care a fost campioana Ungariei.
Reamintim că Luceafărul Oradea este singura echipă bihoreană din ligile naţionale ale fotbalului românesc.
oct. 28, 2024 0
oct. 08, 2024 0
aug. 27, 2024 0
iul. 29, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0