Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
ian. 06, 2019 Adrian Popa Actualitate, Baschet, Sport, Uncategorized 0 1119 vizualizari
Campionii de la CSM CSU Oradea au început noul an cu stângul, după ce duminică seara au pierdut meciul disputat pe terenul celor de U-BT Cluj-Napoca, din etapa a 13-a a Ligii Naționale, Grupa valorică A. Gazdele au controlat partida şi s-au impus cu scorul de 93-75.
Orădenii au înscris primul coș al partidei, însă formația gazdă a replicat cu o reușită de trei puncte pentru a trece în avantaj. Dragan Zekovic a marcat cu generozitate în primul act pentru CSM, dar echipa clujeană s-a menținut în avantaj. Scorul la prima pauză a fost de 26-18 în favoarea lui U-BT.
Bihorenii au avut câte trei greșeli de echipă atât în primul, cât și în cel de-al -doilea sfert, în timp ce gazdele au marcat de opt ori de pe semicerc pentru 66% în prima repriză și avea 42 puncte marcate la jumătatea secvenței a 2-a. Totuşi, K. Richard a marcat pe câteva acțiuni succesive, iar apărarea CSM-ului a început să se ridice la un nivel mai bun în ultimele 2-3 minute ale reprizei, scorul la jumătatea partidei devenind 47-36 pentru gazde.
Repriza secondă a demarat sub semnul echilibrului, lucru ce nu a fost deloc în avantajul roș-albaștrilor. Oradea a alternat momentele bune cu cele modeste și în aceste condiții a fost imposibilă revenirea la mai puțin de zece puncte pe tabela de marcaj. Formația din Cluj-Napoca a reușit să se mențină în control, iar scorul cu zece minute înainte de final a fost 71-55.
Ultimul sfert nu a adus o îmbunătăţire vădită în jocul „roș-albaștrilor”, care au avut probleme în ambele faze ale jocului, iar banca orădeană a fost sancționată cu greșeli tehnice, în urma cărora diferența a crescut la 19 puncte în minutul 33 al partidei. Totuşi, la final tabela a înregistrat victoria la 15 puncte a clujenilor, cu 93-75.
Principalii marcatori ai CSM-ului orădean au fost în acest meci D. Zekovic, autor a 23 puncte, şi K. Richard, cu 21 de puncte.
În urma înfrângerii, campioana en-titre are 21 de puncte şi ocupă în continuare locul IV.
nov. 14, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0