Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
dec. 14, 2018 Adrian Popa Actualitate, Uncategorized 0 1183 vizualizari
Duminică, 16 decembrie, va sosi pentru prima dată în gara centralădin Oradea, trenul de aventură ”Advent Expressz” din Budapesta.Trenul va sosi în Oradea cu aproximativ 600 de vizitatori pentru adescoperi monumentele istorice și arhitecturale ale urbei, respectivpentru a vizita Târgul de Crăciun al cărui renume a ajuns șipeste hotare. De încă acum 25 de ani, compania MÁV Nosztalgiaorganizează excursii cu trenuri de epocă atât în Ungaria cât șiîn Europa Centrală.
În octombrie 2017 Biroul Regional Orădean al rețelei Europei Centrale de Dezvoltare Economică (CEED) a organizat o conferință turistică transfrontalieră, eveniment la care au participat printre mulți alții și conducerea companiei ”MÁV Nosztalgia”. Aici a avut loc prima întâlnire între conducerea Agenției de Management al Destinației Bihor (susținută de Consiliul Județean Bihor) și compania feroviară Mav Nostalgia din Ungaria.
În urma discuțiilor avute pe parcursul anului 2018 și ținând cont de succesul târgului de Crăciun, compania a decis introducerea unei noi rute între Budapesta și Oradea.
AMD Bihor, în calitate de partener, va oferi doritorilor ghidaj turistic gratuit pe o durată de 3 ore, respectiv hârți și broșuri de promovare turistică a județului Bihor.
Compania MÁV Nosztalgia organizează începând cu anul 2010 excursii cu trenul de 1 – 2 zile la cele mai renumite târguri de Crăciun din Europa Centrală. Acestea sunt cu plecare din Budapesta, Debrețin și Szeged.
După renumitele târguri de Crăciun din Viena, Praga, sau Eisenstadt, începând cu acest an, trenul de epocă va poposi și la târgul de Crăciun din Oradea.
Trenul de aventură ”Advent Expressz” oferă un acces facil și comod vizitatorilor care doresc să viziteze Oradea.
Pe durata excursiei de o zi cu trenul, călătorii vor avea posibilitatea să participe la programe speciale de divertisment oferite de organizatori și vor beneficia de un vagon restaurant de epocă. Turiștii vor primi hărți turistice gratuite pentru a se orienta în Oradea, respectiv vor putea beneficia de tururi ghidate realizate de ghizi atestați.
Cu trenul de epocă vor sosi circa 600 de turiși din Budapesta, Cegléd și Szolnok.
Organizatorii MÁV Nosztalgia și AMD Bihor sunt de părere că această vizită la Oradea va fi un real succes, devenind în viitor o rută tradițională a companiei feroviare maghiare și în același timp o reușită în ceea ce privește promovarea turistică a municipiului Oradea și a județului Bihor.
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0