Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
nov. 30, 2018 Adrian Popa Actualitate, Sport 0 940 vizualizari
Echipa bihoreană de handbal masculin CSM Oradea și-a încheiat evoluția oficială din 2018 cu o victorie, pe care a repurtat-o pe teren propriu, vineri, în cadrul etapei a 10-a a Diviziei A, Seria D. Elevii antrenorului George Tăutu au primit, la Arena Antonio Alexe, replica sibienilor de la HC, pe care i-au întrecut cu 31-27, după ce și la pauză conduceau cu 16-12.
Jocul a fost echilibrat în primele zece minute ale primei reprize, după care „roș-albaștrii” s-au desprins pe tabelă, intrând la pauză cu un avantaj de patru goluri.
După un început mai bun în partea a doua a oaspeților, orădenii au revenit apoi și-au desprins tot mai tare, ajungând să conducă și cu nouă goluri, scor 29-20. Cum pe final, antrenorul Tăutu a introdus jucătorii tineri, sibienii au mai redus din proporțiile scorului, iar în final jocul s-a încheiat cu victoria la patru goluri a CSM-ului, 31-27.
Acest succes îi plasează pe locul II la jumătatea competiției pe bihoreni, la un punct de liderul HC Odorhei.
În jocul de vineri, principalul marcator al CSM-ului a fost Cătălin Crăciun, autor a 8 goluri, în timp ce de la sibieni cel mai eficace s-a dovedit a fi Radu David, cu 7 goluri.
În pauza de iarnă, campionatul Diviziei A, Seria D intră cu următoarea configurație a clasamentului: HC Odorhei, cu 22 de puncte, CSM Oradea cu 21 de puncte, HCM Sighișoara, cu 18 puncte, Minaur II Baia Mare, cu 13 puncte, HC Sibiu, cu 10 puncte, și Potaissa II Turda, cu 4 puncte.
Competiția se va relua la începutul lunii februarie.
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0