Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 26, 2018 Daniel Ardelean Actualitate, Advertorial 0 2283 vizualizari
După o sesiune de test drive în care invitații D&C s-au declarat încântați dar și plăcut surprinși de noul Touareg, în weekend și reprezentanți ai presei orădene au fost chemați să testeze mașina.
Unii încărcați cu entuziasm, alții cu emoții din plin, caravana Touareg Experience a pornit la drum!
Traseul a fost superb, cu o toamnă care a reușit să îmbrace evenimentul în culorile-i frumoase și cu soarele prezent pe tot parcursul plimbării.
Chiar dacă s-a călătorit în grup, ieșirea le-a oferit reporterilor oportunitatea să vadă cum se comportă noul Touareg și pe șosea, dar și pe drum de țară, cu pietriș, mâzgă, în curbe dar și pe drumul aglomerat dintre Oradea și Beiuș, respectiv Oradea și Cluj Napoca.
Pentru noi ieșirea a fost una plină de energie și vitalitate, în care pe lângă șofat ne-am bucurat să fim împreună, să râdem și să schimbăm impresii. Binențeles că impresii despre mașină, dar cum adesea vorbele sunt de prisos, vă lăsăm cu unele opinii pe care le-am primit din partea reprezentaților presei:
Are bordul cu un afișaj ce îți dă, din primul moment, senzația că ești în zona SF. Când stai în coloana și apeși accelerația, cu simț de răspundere, intervine un moment interesant, un „delay” de 1 – 2 secunde…, după care simți efectiv cum intri în scaun iar mașina țâsnește în depășire. La un astfel de răspuns, la stilul acesta de condus, nici nu te mai minunezi că ai trecut în fața celuilalt participant din trafic în mai puțin de 5 – 8 secunde. Iar când te dai jos din Touareg-ul de test drive, pur și simplu simți ca mașina ta nu îți mai ascultă comenzile ca înainte. Deja ți se schimbă așteptările!
Claudiu Someșan, Communications Media.
A fost foarte interesant și cred că este bine că putem verifica „în teren”, cum se spune, performanțele mașinilor. Mult mai bine decât un comunicat de presă sau niște broșuri. Așa chiar verificăm ce scriem.
Vasilică Ichim, cotidianul Crișana.
Pentru mine a fost o plăcere să constat un salt impresionant spre categoria premium pe care l-a facut a treia generatie a Touareg-ului. Design-ul mașinii îl găsesc spectaculos, iar tehnologia de ultimă oră, care abundă în interior, îți transformă orice călătorie într-o experiență pe care vrei să o repeți oricând ai ocazia.
Mihai Dacin, Top Press.
În final, dacă și voi doriți să faceți cunoștință cu noul Touareg vă invităm la D&C Oradea. O vizită în showroom Volkswagen vă poate face ziua mai frumoasă!
nov. 14, 2024 0
oct. 07, 2024 0
oct. 02, 2024 0
iul. 22, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0