Actualizat aprilie 7th, 2025 4:38 PM
nov. 04, 2018 Adrian Popa Actualitate, Sport 0 1155 vizualizari
Formația bihoreană de baschet masculin CSM CSU Oradea pare a fi depășit perioada nefastă de la începutul acestui sezon. Astfel că, după ce miercuri au învins în cupele europene echipa turcă Sakarya, sâmbătă seara, campionii României au învins și echipa de pe primul loc din noua ediție de campionat, BC CSU Sibiu.
Meciul, desfășurat la Arena Antonio Alexe, a fost dominat de către elevii antrenorului Cristian Achim, care s-au impus la final cu scorul de 78-68.
Orădenii au început bine și și-au adjudecat primul sfert cu 24-20. Apoi, jocul s-a mai echilibrat puțin, dar la pauza mare orădenii conduceau cu trei puncte, scor 40-37.
În partea a doua, jocul „roș-albaștrilor” a funcționat din ce în ce mai bine, iar avantajul pe tabelă a crescut. Așa se face că la ultima pauză gazdele aveau un avantaj de nouă puncte, scor 60-51.
Deși în ultimele zece minute partida s-a reechilibrat, bihorenii au gestionat bine finalul de meci, reușind o victorie la zece puncte, cu 78-68.
„Din punctul meu de vedere, a fost cel mai bun meci pentru echipa noastră în acest sezon competițional. Aici includ și meciul cu Sakarya de la mijlocul acestei săptămâni. Am început să funcționăm ca o echipă, atât în atac, cât și în apărare. Firește avem în continuare de lucrat și de îmbunătățit, însă încep să ne recunosc după acest meci. Mi-a plăcut foarte tare efortul depus, viteza în care am jucat. Se vede că am intrat într-o formă sportivă corectă”, a declarat, la finalul disputei, antrenorul formației orădene, Cristian Achim.
Principalul marcator și-n acest meci a fost Kris Richard, autor a 20 de puncte. L-au secondat Pasalic și Watson, cu câte 14 puncte.
De la sibieni, K. Hardy a fost principalul marcator, cu 17 puncte.
După acest succes, CSM CSU Oradea are acum trei victorii și două înfrângeri și ocupă locul al doilea.
În etapa viitoare, baschetbaliștii bihoreni vor juca din nou pe teren propriu, cu U BT Cluj, duminică, 11 noiembrie.
apr. 04, 2025 0
apr. 03, 2025 0
mart. 31, 2025 0
mart. 29, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0