Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
oct. 21, 2018 Daniel Ardelean Actualitate, Frontpage 0 1550 vizualizari
Incendiul a izbucnit în urma unui impact frontal dintre un autoturism și TIR. Potrivit primelor informații, trei persoane nu ar fi reușit să iasă din autoturism înainte ca incendiul să ia amploare.
Apelul la 112 s a dat la 22:56, la fata locului deplasându-se întâi pompierii de la Alesd, cu doua autospeciale cu apa și spuma, apoi un echipaj de la Detașamentul 1 Oradea cu o autospeciala de descarcerare grea si echipajul de Terapie Intensiva Mobila.
Când au ajuns la fata locului însă, BMW ul era deja complet ars, la fel și cabina TIR ului cu semiremorca.
Cei trei tineri care au murit în accidentul petrecut sâmbătă noaptea în Gheghie erau prieteni de mai mult timp, iar sâmbătă seară au fost împreună la un local, în zona Piatra Craiului.
BMW-ul cu care au mers era al lui Milan Valicec, un tânăr de 24 de ani din Borod. La întoarcerea spre casă, când a avut loc teribilul accident, Valicec nu era însă la volan, ci pe scaunul din dreapta. El şi-a lăsat prietenul, pe Andrei Pescaru (20 de ani, din Vadu Crişului) să conducă bolidul.
Șoferul BMW-ului avea permis din anul acesta!
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0