Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
oct. 11, 2018 Daniel Ardelean Actualitate 0 1708 vizualizari
Teribil accident produs în urmă cu câteva ore. Un bărbat a ajuns cu maşina într-un magazin, după ce s-a tamponat de un autoturism intrat într-o depăşire neregulamentară. Patru persoane au fost rănite, dintre care două femei sunt în stare gravă.
Accidentul a avut loc joi dimineaţă pe DN1C, în localitatea Satulung, din judeţul Maramureş. Cele două maşini circulau din acelaşi sens de mers, au intrat însă în depăşirea unui alt autovehizul şi s-au acroşat.
În urma impactului extrem de puternic, autoturismul în care se aflau patru tineri, cu vârste cuprinse între 16 ani şi 21 de ani, a fost aruncat de pe şosea într-un magazin de haine, de pe marginea drumului. Două femei au fost grav rănite.
Una este acum intubată, cealaltă semiconştientă. Şoferul în vârstă de 21 de ani şi o pasageră au fost răniţi uşor. Celălalt şofer, implicat în accident, a scăpat teafăr.
Șase autospeciale, 3 SMURD şi 3 ambulanţe au ajuns la locul accidentului, şi i-a dus pe cei 4 tineri la spitalul din Baia Mare. Poliţiştii fac cercetări pentru a se stabili cauza exactă a producerii accidentului.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0