Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
sept. 18, 2018 Daniel Ardelean Actualitate, Sport 0 1502 vizualizari
Echipa orădeană de handbal feminin CSU Oradea a evoluat duminică în deplasare, la Reșița, în compania formației locale, CSU, o echipă cu pretenţii.
Dacă în prima etapă orădencele au pierdut destul de clar, de această dată, beneficiind şi de aportul a două jucătoare noi, au reuşit să ţină piept, ba chiar se puteau întoarce cu punct sau chiar puncte din deplasarea de la Reşiţa, din fața unei candidate la promovare, participantă la barajul de anul trecut pentru accederea în Liga Naţională. la finalul jocului, gazdele s-au impus la diferență de doar un gol, cu scorul de 21-20, după ce la pauză au condus însă cu 12-9.
„Avem jucătoare tinere, dar de viitor, iar la fel ca în anii precedenţi ne adunăm foarte târziu şi pornim cu un handicap faţă de adversarii noştri în primele etape, care au deja două luni de pregătire şi multe jocuri amicale până în acest moment. De aceea mă declar mulţumită că am reuşit să ţinem în şah o echipă bună din seria noastră, iar cu timpul jocul nostru va prezenta îmbunătăţiri. Felicit fetele pentru dăruire, s-a văzut că şi-au dorit mult o victorie, însă campionatul e lung, iar cu timpul vor veni şi succesele”, a declarat, la finalul partidei, Doina Ardelean, antrenoarea formației CSU Oradea.
Principala marcatoare pentru bihorence în jocul de la Reșița a fost Maria Ţanc, autoare a 5 goluri.
În etapa următoare, duminică, 23 septembrie, CSU Oradea va juca pe teren propriu, în compania liderului CSM Târgu Mureş. Meciul este programat de la ora 11.00, în sala de sport a Universităţii.
sept. 28, 2024 0
dec. 22, 2022 0
mart. 06, 2020 0
ian. 27, 2020 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0