Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
iul. 26, 2018 Daniel Ardelean Actualitate 0 1952 vizualizari
Vineri, 20 iulie a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat telefonic de reprezentanții unui spital din municipiul Oradea că la unitatea de primire urgențe a spitalului s-a prezentat un tânăr care a declarat că în ziua precedentă a fost victima unui accident rutier.
În urma cercetărilor efectuate de polițiștii Serviciului Rutier și polițiștii rutieri din Salonta, conducătorul autoturismului a fost identificat ca fiind un bărbat de 32 de ani, din comuna Mădăras, județul Bihor, care, joi, 19 iulie a.c., la ora 23.30, pe drumul județean 797, în afara localității bihorene Homorog, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum.
Astfel, într-o curbă spre dreapta, a pierdut controlul asupra direcției și autoturismul condus de acesta a pătruns în șanțul de pe partea stângă a direcției sale de deplasare.
În urma accidentului rutier, un tânăr de 18 ani, din comuna Mădăras, pasager în autoturism, a suferit leziuni ușoare.
După producerea accidentului, conducătorul autoturismul a părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii rutieri din Salonta continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor producerii accidentului rutier.
sept. 25, 2024 0
sept. 19, 2024 0
sept. 11, 2024 0
sept. 11, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0