Actualizat mai 21st, 2025 6:09 PM
iul. 23, 2018 Daniel Ardelean Actualitate 0 1604 vizualizari
Comisia de circulație din cadrul Primăriei Oradea a aprobat în ședința de luni, 23 iulie, la solicitarea SC Drumuri Bihor SA, închiderea circulației rutiere pe strada Făgărașului, tronson Pod Peța – Sala de Sport a Universității, în perioada 24.07.2018 – 30.10.2018, precum și închiderea circulației peste Podul Peța între Calea Armatei Române și strada Universității, în perioada 30.07.2018 și 30.10.2018, pentru execuția lucrărilor de „Construire pod peste pârâul Peța între Calea Armatei Române – strada Universității, inclusiv demolare pod”.
Așa cum am mai anunțat, Consiliul Local a aprobat anul trecut indicatorii tehnico-economici ai noului pod peste Peţa de lângă Universitatea Oradea, care va înlocui podul existent, aflat într-o stare nesatisfăcătoare.
Podul actual are o vechime de peste 75 de ani, fiind construit în anul 1940. În prezent se află într-o stare avansată de degradare, trotuarele sunt la nivelul căii de rulare şi nu sunt delimitate decât prin stâlpişori metalici, astfel că podul nu mai prezintă siguranţă în desfăşurarea traficului, impunându-se executarea unui pod nou.
„Noul pod care se va realiza va avea o lungime de 19,25 metri, o lăţime a carosabilului de 7 metri, la care se adaugă două trotuare de câte 2,40 metri, acestea incluzând şi piste de biclete cu lăţimea de 1 metru, care vor asigura continuitatea pistelor existente în zonă”, a declarat viceprimarul Florin Birta.
Costul estimativ al investiţiei este de 1.477.315 lei, termenul de execuţie fiind de 4 luni.
mai 12, 2025 0
mai 08, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 17, 2025 0
mai 21, 2025 0
mai 21, 2025 0
mai 21, 2025 0
mai 21, 2025 0