Actualizat mai 12th, 2025 11:44 PM
iul. 09, 2018 Florin Coman Actualitate 0 2184 vizualizari
Inspectorii de integritate l-au prins şi cu mâţa în sac şi pe primarul liberal (fost PDL-ist) al oraşului Vaşcău. Este vorba despre Florin Porge (foto), cel acuzat că, în mandatul 2012 – 2016, „a emis o dispoziție privind numirea soției sale în funcția de manager de proiect în cadrul unui proiect implementat de Primăria Vașcău”. Adică „a produs un folos material pentru soția sa”, doamna Porge încasând de la Primăria Vaşcău suma de 15.859 lei. Potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate, primarul Porge se face vinovat de conflict de interese administrativ. Edilul de Vaşcău a nesocotit, astfel, prevederea legii conform căreia „primarii sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, soțul său ori rudele sale de gradul I”. Legislaţia în vigoare mai prevede că Florin Porge nu va mai putea ocupa o funcţie similară cu cea pe care o deţine acum timp de 3 ani de la încetarea mandatului. Conform precizărilor postate pe site-ul ANI, Porge se poate considera decăzut din dreptul „de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului”.
mai 12, 2025 0
mai 12, 2025 0
mai 12, 2025 0
mai 12, 2025 0
mai 12, 2025 0
mai 12, 2025 0
mai 12, 2025 0
mai 12, 2025 0