Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
iul. 06, 2018 Andrei Şandor Actualitate 0 1717 vizualizari
Cartea de identitate a concesionarului, o copie a actului concesiunii (contract, chitanță) şi suma aferentă prelungirii contractului de concesiune / În cazul în care s-a făcut masa succesorală după concesionare, certificatul de moștenitor după concesionarea locului (cu menţiunea că în certificatul de moștenitor trebuie să se facă referire la parcelă, rând, loc) / dacă e vorba despre contract de donaţie, acolo trebuie trecut gradul de rudenie (n.b.: locurile de veci pot fi donate până la gradul IV inclusiv) – cam acestea sunt actele necesare pentru clarificarea situaţiei unui loc de veci.
Administraţia Domeniului Public (ADP) lucrează la o bază de date reală privind situația locurilor de înmomântare concesionate al căror contract de concesiune a expirat, a celor pentru care mai există contracte în derulare, numărul lor, precum și numele celor înmormântați. În acest sens, orădenii şi alţi cetăţeni care au înmormântate rude în Cimitirul „Kazimir Rulikowski” trebuie să se prezinte acolo pentru a se informa asupra situației privind taxa locurilor de concesionare. Şi pentru a se asigura că locurile lor de veci nu vor fi date altcuiva. „Cei care aveau locuri de veci concesionate și perioada pentru care au achitat taxa a expirat trebuie să știe că au obligația să prelungească concesionarea, în caz contrar acestea vor fi atribuite pentru noi înmormântări”, spune directorul general al ADP, Liviu Andrica. Trebuie ştiut că în fiecare ianuarie este afişată o listă cu locurile de înmormântare în privința cărora termenul de concesionare a expirat sau expiră până la sfârșitul anului în curs. La fel, apar şi mormintele pentru care dreptul de folosință a expirat sau e pe cale să expire, cetăţenii concesionari fiind notificați prin scrisoare recomandată trimisă la ultimul domiciliu cunoscut. „La expirarea unui an de la prima afișare, lista locurilor de înmormântare în cazul cărora termenul de concesionare a expirat va fi afișată timp de 90 de zile calendaristice la sediul administrației cimitirului, iar titularii contractelor vor fi notificați. Dacă nici după expirarea acestui termen foștii titulari nu își vor reînnoi dreptul de folosință, respectivele locuri de veci intră în patrimoniul municipiului, putând fi atribuite pentru alte înmormântări”, transmite ADP.
E bine să ştiţi la ce vă înhămaţi, din punct de vedere financiar, când porniţi spre Cimitirul „Rulikowski” pentru a clarifica situaţia mormintelor familiei: din 2017, taxa de concesionare este de 310 lei/10 ani/pe loc, iar dacă locul este dublu, suma achitată va fi de 620 lei pe 10 ani. „În cazul în care contractul de concesiune a expirat, se va percepe, retroactiv, de la data expirării până în prezent, o taxă de 31 de lei/loc/an, iar dacă sunt două locuri, suma va fi dublă”, informează ADP Oradea.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0