Actualizat noiembrie 26th, 2024 10:43 AM
iun. 22, 2018 Florin Coman Actualitate, Cultură 0 1751 vizualizari
A 10-a ediţie a Festivalului „Namaste” – organizat de Centrul Cultural “Rabindranath Tagore” cu sprijinul ICCR (Consiliul Indian pentru Relații Culturale, Ministerul Culturii din India), al Ambasadei Indiei la București și al Incredible India – Oficiul pentru Turism din Frankfurt – este o incursiune în arta și cultura autentică a Indiei. Orădenii curioşi vor avea șansa de a descoperi, în aceeași seară, îmbinarea muzicală a două instrumente tradiționale – flautul din bambus (bansuri) și santurul – precum și o prezentare captivantă de dans Kuchipudi, unul din cele opt stiluri de dans clasic indian. Evenimentul spectaculos este programat pentru 4 iulie, de la ora 19.
Avându-și originea în dansurile sacre de templu și bazându-se pe tratatul antic de dramaturgie, Natya Shastra, dansul Kuchipudi ilustrează povestiri mitologice cu ajutorul expresiilor faciale și a gesturilor simbolice ale mâinilor. Acest stil de dans se remarcă prin frumusețea costumelor, grația și energia mișcărilor, precum și prin demonstrații de acrobație și de măiestrie tehnică, cum ar fi interpretarea unor bătăi ritmice cu picioarele așezate pe un platou metalic. Bansuri este unul din cele mai străvechi și sacre instrumente indiene, menționat în textele vedice și în unele opere de artă budiste cu o vechime de 2000 de ani. Realizat dintr-o singură trestie de bambus, bansuri e un instrument muzical asociat cu păstoritul, fiind folosit până în secolul XX doar în muzica folclorică. Santurul este un instrument muzical cu coarde lovite, cunoscut la noi sub numele de țambal. Originar din Persia, acest instrument a călătorit în diferite părți ale Orientului Mijlociu, fiecare țară personalizându-l și încorporându-l în repertoriul său muzical. În India, santurul a fost introdus în sec. al XIV-lea, devenind instrumentul tradițional al văii Cașmirului și fiind folosit în muzica populară și devoțională a zonei. Privirile şi auzul vor fi încântate de următorii artişti: Vyjayanthi Kashi & Școala de Dans Shambhavi – Dans Kuchipudi, Bhaskar Das – Bansuri, Satyendra Singh Solanki – Santur şi Sandip Banerjee – Tabla.
Bilete pentru Festivalul „Namaste” pot fi cumpărate la casieria Casei de Cultură, în librăriile „Cărturești” și „Humanitas”, respectiv online prin site-urile blt.ro, biletmaster.ro şi eventbook.ro.
nov. 26, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0