Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
iun. 22, 2018 Florin Coman Actualitate, Muzică 0 5298 vizualizari
Setea de folk a orădenilor și turiștilor care ne vizitează orașul va fi stinsă de evenimentul de două zile organizat de Asociația Pro Lirica, cu sprijin de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor. În zilele de 30 iunie și 1 iulie, amfiteatrul din Cetatea Oradea va găzdui recitaluri ale unor artiști locali și invitați din alte zone. Iubitorii de folk vor putea să se bucure ascultând muzicieni Fior (Mihaela Simai – Melaz, Anca Duma şi Ioana Butnăraşu), Raul Bochiş, Florin Săsărman sau Maria Gheorghiu. Fără îndoială, un punct de atracție va fi seara a doua a festivalului, când vor cânta Mircea Bodolan, Alexandrina şi Florian Chelu, Liliana Ioniţă Budău, respectiv duoul Călin Pop şi Raul Silaghi. Totodată, vor urca pe scenă Cătălin Condurache şi Emeric Imre. Festivalul de folk de la Oradea va fi cu intrare liberă. Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte din cadrul Consiliului Județean Bihor susține evenimentul cu 10.000 lei, iar Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (aflat tot în subordinea CJ) contribuie cu 9.000 lei la buna desfășurare a festivalului de folk.
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0