Actualizat noiembrie 26th, 2024 11:18 PM
iun. 12, 2018 Andrei Şandor Actualitate 0 1206 vizualizari
O gospodărie din localitatea bihoreană Peștiș a fost aproape distrusă total de un incendiu izbucnit şi semnalat sâmbătă, 9 iunie. Pompierii din Aleşd s-au ocupat de caz, în număr de 11. Ei au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă. „În urma executării recunoaşterii, forțele de intervenție au constatat că incendiul se manifesta violent la acoperişul unui acaret şi parțial la acoperișul casei, existând un risc ridicat de extindere a flăcărilor la alte două locuințe. Pompierii militari au acţionat simultan pentru localizarea şi lichidarea incendiului şi pentru protecţia clădirilor situate în imediata vecinătate, reuşind să împiedice dezvoltarea acestuia la încăperile locuinţei al cărei acoperiş era afectat de flăcări și la celelalte două case aflate în apropierea focarelor de incendiu. Acţiunea de stingere a durat aproximativ trei ore, pompierii militari reușind să împiedice propagarea flăcărilor la încăperile casei și la locuințele învecinate. De asemenea, au fost salvate 4 animale (2 căței și 2 pisici) și 14 păsări”, informează mr. Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU „Crişana”. Acoperişul acaretului a ars în totalitate, dar și o parte din acoperișul locuinței. De asemenea, la pagube sunt trecute circa 100 de kilograme furaje, un metru cub lemne de foc, o drujbă și aproximativ 30 de metri pătrați lambriuri din plastic. Probabil nişte mijloace de iluminat lăsate sub tensiune au cauzat evenimentul nefericit de la Peştiş.
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0