Actualizat noiembrie 26th, 2024 11:18 PM
iun. 12, 2018 Andrei Şandor Actualitate 0 1535 vizualizari
Aproape 8.000 de bihoreni sunt „convocaţi” la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bihor. Sunt cei care, eventual, ştiu că au clasicele lor cărţi de muncă la sediul acestei instituţii. Inspectorul-şef Marius Rotar transmite că mai există 7.984 carnete de muncă neridicate, iar titularii se pot prezenta la sediul din Oradea al ITM (str. Armatei Române) în vederea preluării carnetelor de muncă, cu cerere şi documentul de identitate în original. „Carnetul de muncă, în original, completat până la data de 31.12.2010 potrivit Decretului nr. 92/1976, act normativ abrogat la data de 01.01.2011, este un document foarte important, deoarece atestă activitatea desfăşurată de salariat în domeniul privat, durata activităţii, salariul, vechimea în meserie, specialitate, respectiv vechimea în muncă până la data de 31.12.2010”, spune Rotar. De asemenea, prezentarea cărţii de muncă e obligatorie la casele judeţene de pensii şi la agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă în vederea obţinerii drepturilor care se cuvin salariaţilor urmare pensionării, precum şi la stabilirea indemnizaţiei de şomaj.
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0