Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
iun. 06, 2018 Andrei Şandor Actualitate 0 1337 vizualizari
Curtaţi de 2 ani de zile, potrivit declaraţiilor lui Mihai Jurcă de la APTOR, organizatorii The Colour Run au decis, într-un final, să aducă ploaia de culoare şi în Oradea. Sâmbătă, 9 iunie, dacă vremea va permite, pe străzile oraşului se va alerga (sau/şi se va putea face plimbare) un pic mai altfel. Un pic mai colorat, mai cu veselie. The Colour Run va fi organizat în premieră în Oradea, scopul manifestării fiind socializarea prin mişcare, distracţia şi nu înverşunarea sportivă. Cu alte cuvinte, distanţa de 5 km care trebuie parcursă nu e subiect de timpi care să rivalizeze cu Jocurile Olimpice. Partea atractivă a evenimentului este aspectul multicolor, care va fi evident în momentul în care alergătorii pargurg câte un kilometru. După 1.000 m lăsaţi în spate, ei vor fi vopsiţi din cap până în picioare cu pudră colorată despre care organizatorii spun că este 100% naturală. Şi iese la spălat. Apoi, în funcţie de momentul finalizării traseului de 5 km, în Piaţa Unirii (locul de plecare/sosire) se va dezlănţui norul de pudră, pe care toţi participanţii îl vor crea cu ajutorul plicului primit la înscriere. Mai exact, în kiturile distribuite în momentul înscrierii se află şi acest plic ce va fi folosit la terminarea The Colour Run.
Directorul evenimentului, Radu Condrea, a declarat în conferinţa de presă de azi că se estimează că primul astfel de nor colorat să apară pe la ora 18:30. Plecările vor fi cam la fiecare 5 minute. Până la această oră sunt deja peste 700 de înscrişi pentru ediţia inaugurală de la Oradea a The Colour Run. Organizatorii se aşteaptă la aproximativ 1.000 de oameni. Vor fi şi turişti din Ungaria care au aflat de eveniment şi vor profita de faptul că acesta are loc în Oradea, în Ungaria nefiind încă pusă pe picioare o asemenea acţiune. Înscrierile se fac via www.thecolourrun.ro sau la standul de lângă gardul Catedralei „Sf. Nicolae” din Piaţa Unirii. Sunt 3 feluri de kituri. Ele costă 90 lei (Standard hero), 130 lei (Premium Super Hero) şi 190 lei (VIP Legend). De ce denumiri „eroice”? Pentru că, în acest an, The Colour Run ajută Fundaţia Renaşterea, care derulează campanii de conştientizare ce vizează sănătatea femeilor. Or, mii de femei devin super erou învingând cancerul.
The Colour Run Oradea este planificat să înceapă sâmbătă (9 iunie), la ora 16 (primul start). Se va alerga pe traseul: Piața Unirii (din fața Bisericii cu Luna) – Strada General Traian Moșoiu – Strada Piața 1 Decembrie (până la intersecția cu Bulevardul Dimitrie Cantemir – fără afectarea traficului rutier din Bulevardul Dimitrie Cantemir) – aleile Parcului 1 Decembrie – Strada Mihai Viteazul – strada Vasile Alecsandri – Strada Mihai Pavel – Str. Jean Calvin (fără afectarea traficului rutier din Strada Primăriei) – Strada Iuliu Maniu (până la intersecția cu Strada Lunga) – Strada Avram Iancu (până la intersecția cu Strada Cuza Vodă) – Sosire in Piata Unirii. În ziua cu pricina, va fi restricţie de trafic rutier în Piaţa Unirii, pe artera care merge spre Strada Vasile Alecsandri și latura dinspre Primărie. Restricţie valabilă şi pentru autobuzele OTL, între orele 8 – 23.
foto – equity.media
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0