Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mai 31, 2018 Andrei Şandor Actualitate 0 5121 vizualizari
Poliţia Rutieră cercetează la faţa locului un accident care s-a produs în această dimineaţă la Urvind, pe DN 1. Evenimentul rutier a fost anunţat prin 112 la ora 10:39. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Bihor, cms. Alina Dinu, o motocicletă şi o maşină mică au fost implicate într-un acroşaj. Însă nu se ştie din ce cauză. Se vorbeşte, deocamdată neoficial, despre doi răniţi: motociclistul şi o persoană care călătorea ca pasager pe autovehiculul cu două roţi.
UPDATE (ora 11:13) – Gravitate mare a accidentului de azi. Aparent, conducătorul motocicletei este cel mai afectat. El se află între viaţă şi moarte, fiind în stop cardio-respirator. Potrivit ISU „Crişana”, echipajele specializate efectuează manevre de resuscitare la un bărbat rănit în urma evenimentului rutier. De asemenea, mr. Camelia Roşca, purtător de cuvânt ISU, spune că o femeie a suferit şi ea leziuni, însă aceasta se află în stare de conştienţă. Se pare că se confirmă faptul că ambii răniţi se deplasau cu motocicleta implicată în accident. La locul cu pricina se află un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, o maşină de prim-ajutor calificat de la Aleşd şi echipajul de Terapie Intensivă Mobilă de la SMURD Oradea.
UPDATE (ora 12:42) – Deşi s-au făcut eforturi pentru readucerea la viaţă a motociclistului, acesta a decedat. După o perioadă în care traficul pe DN 1 a fost blocat, circulaţia pe şoseaua principală a fost reluata.
foto – Facebook (grupul Info Trafic jud. Bihor)
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0