Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
mai 24, 2018 Andrei Şandor Actualitate, business 0 2924 vizualizari
Cel târziu în 2020, disconfortul olfactiv generat de ferma de porci din zona Ioșia va fi de domeniul trecutului. Așa spune primarul Ilie Bolojan, care a anunțat azi (24 ma) că Municipalitatea a ajuns la o înțelegere cu firma Nutripork. Esența: compania patronată de Iosif Pazurik oprește activitatea de creștere a suinelor și se mută până cel târziu în 2020. De asemenea, 8 hectare de teren din totalul de 18 hectare concesionate vor fi predate automat Consiliului Local pentru ca acolo să se dezvolte un nou parc industrial. Un protocol în acest sens va fi pe ordinea de zi a legislativului municipal, iar în urma aprobării de către aleși se va trece la punerea în aplicare a prevederilor. Pe lângă cele de mai sus, Primăria îi va vinde la preț de piață afaceristului Pazurik celelalte 10 hectare de teren (cele pe care se află diverse construcții în legătură cu activitatea de creștere a porcilor). Banii vor fi încasați în maximum 5 ani, iar înțelegerea este că pe acea suprafață de teren se va naște încă un parc industrial. Privat, dar care va putea fi administrat de ADLO. Ilie Bolojan susţine că firma concesionară plăteşte doar 1.000 euro/lună pentru întreaga suprafaţă de terenuri, iar ceea ce se va încasa la bugetul local în urma înţelegerii dintre cele două părţi va fi mult mai mult.
foto – plantbasednews.com
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0