Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
mai 21, 2018 Florin Coman Actualitate, Auto 0 1904 vizualizari
Şoferii care sunt prinşi în trafic cu inspecţia tehnică periodică expirată au de pătimit (link). Dar nici firmele care se ocupă de aceste ITP-uri nu sunt sărite de legiuitor. Registrul Auto Român (RAR) comunică faptul că de azi (21 mai) toate staţiile autorizate de efectuare a Inspecţiei Tehnice Periodice care nu vor avea montat şi în funcţiune sistem de înregistrare video obligatoriu vor avea autorizaţia tehnică suspendată
Condiţiile de înregistrare prin intermediul sistemului video, pe care staţiile de ITP trebuie le asigure:
– SITP trebuie să asigure, prin intermediul unui sistem video, înregistrarea activităţii efectuate pe linia de ITP, înregistrare care trebuie păstrată pe o perioadă de 6 luni de la data efectuării ITP. Aceste înregistrări vor fi puse la dispoziţia RAR în scopul monitorizării activităţii de ITP
– sistemul de supraveghere video necesar trebuie să conţină minimum două camere de supraveghere şi un înregistrator digital DVR (Digital Video Recorder) care să permită înregistrarea la rezoluţii înalte HD (High Definition) având caracteristicile tehnice corelate cu dimensiunile şi particularităţile spaţiului destinat activităţii de ITP; sistemul trebuie să fie astfel proiectat, dotat şi instalat încât să asigure înregistrarea continuă a activităţilor desfăşurate pe linia de ITP
De asemenea, sistemul de supraveghere video instalat în fiecare SITP trebuie să asigure următoarele funcţionalităţi:
– să permită vizualizarea tuturor înregistrărilor realizate pe un ecran corespunzător şi accesibil inspectorului RAR
– să permită înregistrarea şi vizualizarea pe fluxul de ITP a vehiculului inspectat, a culorii exacte a acestuia şi a plăcii/plăcilor cu numărul de înmatriculare, indiferent de condiţiile de iluminare existente
– să permită înregistrarea activităţii de pe linia de ITP pe durata maximă de funcţionare, respectiv de luni până vineri între orele 8 – 20 şi sâmbătă între orele 8 – 14
– să permită înregistrarea şi vizualizarea corespunzătoare a indicaţiilor afişajului/afişajelor analogic/analogice sau a indicatoarelor analogice ale standului/standurilor de frânare instalate pe linia de ITP
– să permită stocarea înregistrărilor realizate, vizualizarea lor selectivă pe toată durata stocării şi ştergerea automată a înregistrărilor realizate după 6 luni de la data preluării lor.
Mai multe amănunte despre Sistemul de supraveghere cerut de RAR puteţi citi în documentul ataşat.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0