Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
mai 16, 2018 Andrei Şandor Actualitate 0 1315 vizualizari
Administratorul unei societăți comerciale orădene, bănuit că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 41.000 lei prin evaziune fiscală, îşi aşteaptă trimiterea în judecată. Oamenii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Bihor au finalizat cercetările față de cel în cauză şi au transmis dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Vizatul este un cetăţean de 54 de ani şi se pare că, „în perioada 2012 – 2013, în calitate de administrator al unei societăți comerciale cu sediul în municipiul Oradea, având ca obiect de activitate lucrări de instalații sanitare, ar fi dispus înregistrarea în contabilitatea societății a unor facturi reprezentând operațiuni fictive cu materiale de construcții, în scopul obținerii de avantaje fiscale, prin diminuarea bazei impozabile pentru stabilirea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat”, informează comisarul Alina Dinu, purtător de cuvânt al Poliţiei. Paguba totală cauzată statului este de 41.641 lei. „Prejudiciul a fost recuperat integral de polițiștii de investigare a criminalității economice bihoreni”, spune Dinu.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0