Actualizat noiembrie 27th, 2024 2:22 PM
mai 09, 2018 Andrei Şandor Actualitate 0 4561 vizualizari
Un bărbat de aproape 60 de ani a murit azi, 9 mai, în timpul serviciului, pe str. Corneliu Coposu, vis-a-vis de Orășelul Copiilor. Cel în cauză era alpinist utilitar și a fost tocmit să schimbe un uriaș banner publicitar care era pus pe un perete al unui bloc cu 10 etaje. Din cauze încă neelucidate, respectivul a căzut pe caldarâm și a murit pe loc. O baltă de sânge a rămas în locul aterizării. Poliția și inspectori de la ITM Bihor au fost la fața locului pentru primele cercetări. Se pare că victima lucra singur. El era și pe cont propriu, potrivit unor martori care susțineau că îl cunoșteau pe alpinistul utilitar. „A încercat să treacă de pe o coardă pe alta şi şi-a scos asigurarea, a crezut că are dincolo pusă şi nu a avut, cam asta presupun. Obligatoriu să avem tot timpul două asigurări, o coardă de rezervă minim şi ar fi bine să nu fim singuri la lucru, adică să mai fie cineva cu noi care să ne ajute în caz de nevoie sau să supravegheze lucrul, măcar, cel puţin”, a declarat alpinistul utilitar Tinu Sereş pentru Digi 24 Oradea. Urmează ca o anchetă a specialiştilor de la ITM Bihor să stabilească exact circumstanţele în care bărbatul de 59 de ani a ajuns în situaţia de a cădea de la etajul X al imobilului de pe str. Coposu.
nov. 27, 2024 0
nov. 27, 2024 0
nov. 27, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 27, 2024 0
nov. 27, 2024 0
nov. 27, 2024 0
nov. 26, 2024 0