Actualizat noiembrie 25th, 2024 10:28 PM
mai 08, 2018 Florin Coman Actualitate, Cultură 0 2051 vizualizari
Conducerea Consiliului Judeţean Bihor face mutarea aşteptată de lumea teatrului local: actriţa Elvira Rîmbu (fost director artistic al Teatrului de Stat) devine manager al Teatrului Regina Maria, decizia fiind luată azi (8 mai), după o rundă de discuţii între aceasta şi vicepreşedintele Ioan Mang. Astfel, instituţia de cultură intră pe mâna unui om din interior, dar despre care multă lumea se va grăbi să spună că a fost mereu o contestatară a fostului manager, Daniel Vulcu. De altfel, acesta s-a şi plâns într-o conferinţă de presă că evaluarea lui nu a fost altceva decât o execuţie politică, ştiut fiind că Vulcu este membru PNL. Elvira Rîmbu este cunoscută şi pentru că e soţia dirijorului Romeo Rîmbu de la Filarmonica de Stat din Oradea. La ora publicării acestei ştiri, Biroul de Presă al CJ Bihor încă nu comunicase oficial numirea actriţei în funcţia de director general interimar.
UPDATE – CJ a transmis în cele din urmă că preşedintele Pasztor Sandor a numit-o pe Rîmbu în postul de manager interimar. Urmează şi concursul pentru ocuparea definitivă a funcţiei, în decurs de 4 luni.
foto – Facebook
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0