Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
apr. 20, 2018 Andrei Şandor Actualitate 0 1500 vizualizari
În această săptămână au demarat întâlnirile reprezentanţilor Municipalităţii cu orădenii din cartierele oraşului, oamenii fiind chemaţi să îşi spună părerea şi apoi să voteze pentru proiectele rămase în joc după faza electronică a desemnării investiţiilor de realizat prin bugetarea participativă. Zona Nufărul a spart gheaţa, la Grădiniţa nr. 56 de pe strada Liszt Ferenc și la Liceul „Onisifor Ghibu”. Prezenţa: bună şi nu prea. Vreo 250 de orădeni au luat parte la aceste întâlniri, potrivit unui comunicat transmis de Biroul de Presă al Primăriei. „Viceprimarul Florin Birta și directorul Eduard Florea le-au prezentat participanților cele mai importante proiecte care privesc cartierul Nufărul, dar au explicat că la vot vor putea alege din toate cele 42 de proiecte care au trecut de votul online. S-a votat cu ajutorul buletinelor de vot și a urnelor, iar cetățenii au avut posibilitatea să voteze câte un proiect pentru fiecare categorie din cele opt pentru care au fost depuse propuneri”, se relatează în informarea transmisă presei. Cartierul Nufărul, reamintim, e vizat cu 6 propuneri: acoperirea cu material elastic a liniilor de tramvai pentru atenuarea şocurilor la traversarea cu maşina sau bicicleta, amenajarea unui loc de joacă pe strada Onisifor Ghibu, construirea unei pasarele pietonale peste Peţa în zona OTL din strada Atelierelor, amenajarea unui loc de joacă în parcul Salca 2, amenajarea unei piste pentru alergare din tartan în aceeaşi zonă şi amenajarea parcului etnografic „Onisifor Ghibu”. Primăria a pregătit buletine de vot pentru urna dusă în teren.
Luni, 23 aprilie, contribuabilii din Oncea vor putea merge la Şcoala „Ion Bogdan” de la ora 18. Zona centrală a fost programată pentru data de 24 aprilie, când sala mare a Primăriei Oradea va fi loc de desfăşurare pentru dezbatere şi vot, de la aceeaşi oră. Miercuri, 25 aprilie, la Liceul Don Orione, începând cu ora 18, cetăţenii din Ioşia se vor putea exprima asupra proiectelor pe care Primăria Oradea să le implementeze, iar vineri, 27 aprilie, vor începe dezbaterile pe Rogerius. Prima va fi pe str. Aluminei/Sovata, în sala festivă a Liceului Ortodox „Roman Ciorogariu”. Apoi, după Ziua Muncii, în 2 mai (miercuri), persoanele interesate vor fi aşteptate în Orăşelul Copiilor. Joi, 3 mai, tot zona Rogerius va avea un cuvânt de spus la Şcoala Gimnazială nr. 16 (în sala de sport). Toate aceste întâlniri vor demara la ora 18. Orădenii din Episcopia se vor pronunţa vineri, 4 mai, de la ora 18, la Căminul Cultural „Bocskai Istvan”. Pelerinajul cu urna mobilă pentru implementarea bugetului participativ se va încheia luni, 7 mai, în Podgoria, unde oamenii vor fi aşteptaţi la Hotel Terra
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0