Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
apr. 05, 2018 Daniel Ardelean Actualitate 0 1327 vizualizari
Pompierii au fost solicitaţi să intervină în noaptea de miercuri spre joi, după ce un microbuz în care se aflau zece persoane a căzut în canalul de aducţiune al râului Bistriţa, la podul de peste canalul acestui râu din satul Viişoara.
O singură persoană aflată în microbuz a fost salvată, şapte dintre călători şi-au pierdut viaţa, acestora fiindu-le efectuate manevre de resuscitare în momentul în care au fost scoşi din apă, fără succes însă, în timp ce doi oameni sunt daţi dispăruţi.
Potrivit prefectului judeţului Neamţ, Daniela Soroceanu, şoferul – un tânăr de 25 de ani, din localitatea Săvineşti – ar fi pierdut controlul volanului în urma exploziei unui pneu al maşinii, în care se aflau muncitori care veneau din Arad.
Raed Arafat, şeful DSU: Probabil că a fost o explozie de roată şi a căzut de pe un pod în canalul de fugă al râului Bistriţa. Aici avem o situaţie într-adevăr tragică, pentru că o singură persoană s-a autosalvat. O să se continue căutarea celor două persoane, care sunt pierdute. Există acolo o echipă de scafandri. Din păcate, acuma, mai greu să vorbim despre o operaţiune de salvare. Acum este mai degrabă de recuperare a celor doi.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0