Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
mart. 22, 2018 Andrei Şandor Actualitate 0 1349 vizualizari
A participat la vernisajul unei expoziţii dedicate momentului 1968 – când Armata Rusă a invadat, practic, Cehoslovacia şi a călcat în şenile dorinţa de libertate şi democraţie a „răsculaţilor” -, dar s-a văzut şi cu oficialii judeţului Bihor. Este vorba despre ambasadorul Cehiei la Bucureşti, Vladimír Války. Un alt apropo al vizitei a fost şi aniversarea a 100 de ani de la nașterea statului cehoslovac. Prefectul Ioan Mihaiu l-a primit şi el pe diplomat, care a profitat de ocazie şi l-a prezentat pe noul consul onorific al Republicii Cehe pentru zona Bihor, Stefan Moţec. Printre temele discuţiilor de azi (22 martie), potrivit Cancelariei Prefectului, s-au numărat posibilități de colaborare cu Republica Cehă. „Întrevederea a abordat teme de interes comun, precum dezvoltarea infrastructurii, a transportului integrat, a mobilității și a turismului, Excelența Sa adresând o invitație reprezentanților autorităților publice locale de a realiza un schimb de experiență în aceste domenii cu zona capitalei Praga. De asemenea, Excelența Sa și-a manifestat susținerea pentru proiecte de colaborare în domeniul cultural și educațional, marcând acest interes și prin realizarea și participarea la vernisajul expoziției aniversare `Primăvara pragheză și 100 de ani de la înființarea statului cehoslovac`, realizată alături de Centrul Ceh din București și găzduită de Muzeul Țării Crișurilor”, se arată într-un comunicat transmis presei locale. Ambasadorul ceh s-a întâlnit şi cu oameni de afaceri bihoreni. Execelenţa Sa Vladimir Valky a avut parte de primire din partea unui desant de oficialităţi locale. În afară de prefectul Mihaiu, au participat la discuţii Pásztor Sándor – preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, city-managerul orădean Dacian Palladi, Ioan Micula – şef al Camerei de Comerț și Industrie Bihor şi Adrian Merka, liderul Uniunii Democrate a Slovacilor şi Cehilor din România.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0