Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
mart. 12, 2018 Andrei Şandor Actualitate 0 1147 vizualizari
Duminică, 11 martie, a fost ultima zi în care cei interesaţi de participarea la concursul de idei pentru un logo al Oradiei au putut să îşi trimită creaţiile. Asumându-şi critica şi ironia la adresa administraţiei Bolojan, Coaliţia Rogerius (CR) şi-a completat listuţa de 3 propuneri cu ultima bucată de „puzzle”. O compoziţie „artistică” bazată pe un mijlocde transport în comun extrem de iubit la noi: tramvaiul.
„Programul rabla pentru tramvaie – RDG-ul este-n floare” – e titlul „tabloului” prin care cei de la CR critică apetenţa pentru tramvaie second-hand din Berlin a Primăriei Oradea. „Dacă tot se achiziționează multe tone de fier vechi din Germania, sub formă de tramvaie, propunem o soluție unică pentru municipalitatea orădeană: o colaborare între departamentul de turism și OTL. Grupul țintă, cetățenii fostei Germania de Est, care încet se apropie de pensionare, dar care și-au trăit tinerețea prin anii 80 și 90, mergând la fabrici și birouri pe tramvaiele pe atunci moderne, actualmente vechituri urâte, dar recent achizioționate cu multă bucurie de Oradea / GroBwardein. Pot retrăi puțin din acele vremuri cu un ”Tur al orașului”, ce va putea fi parcurs cu reînființatul Tramvai 5, ascultând muzică Modern Talking și DJ Bobo, doamnele vizionând secvențe din serialul `Moștenirea familiei Guldenburg`, iar domnii nostalgici, meciuri cu Dynamo Dresden și naționala reîntregită a Germaniei”, scrie CR pe Facebook, unde apare şi potenţialul logo. Primul logo propus de CR a fost inspirat de Termoficare Oradea, iar al doilea de URSS.
Reamintim că Municipalitatea pune la bătaie un premiu brut de 47.000 lei. Detalii despre competiţie găsiţi AICI. Reamintim cine sunt membrii juriului care va decide asupra logo-ului: Diana Bora (Lotus Center), Nadia Ionescu (Hotel Ramada), Costel Babus (RCS/RDS), Mircea Chirilă (ziarul Bihoreanul), Cătălin Popa (Fundaţia Comunitară Oradea) şi Sorin Brad (Facultatea de Arte Vizuale).
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0