Actualizat aprilie 19th, 2025 1:43 PM
mart. 09, 2018 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1701 vizualizari
Liderul liberal-democraţilor orădeni, Dorin Corcheş, ia apărarea colegului său de partid, ministrul Theodor Meleşcanu de la Externe. Veteranul diplomat a fost luat în şuturi de fostul democrat-liberal Daniel Buda (acum eurodeputat PNL), cel care a criticat modul în care Meleşcanu a reacţionat la un Raport al Comisiei Europene cu privire la situaţia din ţara noastră. Potrivit lui Corcheş, Buda nu are altă ocupaţie, iar într-o asemenea situaţie liberalii „critică şi aruncă public cu tot felul de acuzații la adresa membrilor guvernului”. Cu Daniel Buda a cerut explicit demisia ministrului nostru de Externe, preşedintele ALDE Oradea se arată dezgustat de modul în care PNL se comportă pe marginea acestei teme. Considerând că cei de la Comisie au făcut „o analiză subiectivă a situației din România” şi precizând că „nu e prima dată când PNL-ul, prin reprezentanții săi, are atitudini de domeniul ridicolului”, Dorin Corcheş vede acţiunea eurodeputatului Buda doar ca pe „un demers politicianist” în încercarea disperată de a ieşi în evidenţo „și de a fi băgat în seamă de mass-media”.
apr. 19, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 19, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 17, 2025 0