Actualizat noiembrie 26th, 2024 11:18 PM
feb. 28, 2018 Andrei Şandor Actualitate 0 1182 vizualizari
După o perioadă în care susţineau că nu ştiu ce să facă cu fostul Cinema Libertatea (foto – arhivă bihorstiri.ro) şi cu celelalte zone ale Palatului Vulturul Negru pe care le au în custodie, cei de la Primăria Oradea au decis: vor restaura partea de imobil astfel încât el să poată servi interese culturale. „O soluție de restaurare corectă, care respectă obiectul de patrimoniu și propune conservarea maximală a materialului original sau, în cazul în care acest demers nu mai este posibil, reconstituirea elementelor după modelul original” – aşa se vorbeşte despre ceea ce urmează să se întâmple acolo, după ce, în utima şedinţă de plen, Consiliul Local a adoptat hotărârea propusă de Executiv. Va fi o investiţie de peste 20 milioane lei, intervenţiile urmând a fi ample: desfacerea modificărilor improprii realizate în trecut, realizarea de scări noi de acces în holul principal, recompartimentarea unor spații cu pereți pe structură usoară, desfacerea gradenelor din sala mică, înzidirea unor goluri existente cu zidărie de cărămidă, desfacerea unor scări existente, înlocuirea elementelor degradate, desfacerea planșeului și revenirea la forma inițială la accesul principal din pasaj. De asemenea, proiectul prevede readucerea la forma inițială a sălii mari, refacerea bolții din casa de scară principală și restaurarea și reconstituirea componentelor artistice în cea mai mare parte la forma inițială. Proiectul mai constă în montarea unui lift pe structură metalică și suplimentarea numărului de grupuri sanitare. Intenţia administraţiei locale, dincolo de stoparea distrugerii și salvarea monumentului istoric, este de creștere a „ofertei de spații destinate vieții culturale prin repunerea în circuitul public a celor două săli destinate evenimentelor culturale, sporirea ofertei turistice culturale a municipiului Oradea și implicit finalizarea reabilitării ansamblului Vulturul Negru”. Suma concretă pe care lucrarea ar înghiţi-o este de 23.228.119,92 lei.
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0