Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
feb. 19, 2018 Andrei Şandor Actualitate 0 1334 vizualizari
Şeful ADP, Liviu Andrica, a anunţat o contraofensivă la adresa tăierilor destul de masive de copaci din Municipiul Oradea. Doar că, din totalul de 700 de paltini pe care instituţia pe care o conduce îi va achiziţiona, cea mai mare parte le vor face umbră celor care nu mai simt că e caniculă. Mai exact, 400 de arbori vor fi plantaţi în Cimitirul „Kazimir Rulikowski”. Andrica spune că se are în vedere tăierea unui număr de 200 de copaci de pe raza cimitirului, noii arbori urmând a fi plantaţi pe alei. De ce tăieri? Pentru că, potrivit managerului, sunt foarte mulţi cetăţeni care reclamă creşteri de arbori printre morminte sau chiar pe locuri de veci. Or, conform legii, nu e voie să fie copaci în astfel de locuri, rădăcinile arborilor putând deteriora în mod serios monumentele funerare. Pe lângă lotul de 400 de arbori destinaţi Cimitirului „Rulikoski”, ADP va mai planta 200 de copaci în Grădina Zoologică şi 100 la Adăpostul „Grivei”. Puieţii vor fi aduşi de la o pepinieră din Turda.
foto – periland.ro (pentru ilustrare)
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0