Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
feb. 16, 2018 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1379 vizualizari
După ping pong-ul de ieri – zi în care o nouă şedinţă de plen, ordinară, a Consiliului Judeţean (CJ) a eşuat din cauza absenţei grupului liberal şi în care liderii PNL Bihor au ieşit să acuze de diverse Executivul PSD/UDMR/ALDE – vicepreşedintele Ioan Mang a răspuns cu o conferinţă de presă susţinută cu ajutorul proiectorului, pentru a arăta exact sume şi procente prin care să dezmintă „minciunile”, „manipulările” şi „dezinformările” promovate de Ilie Bolojan şi Ionel Avrigeanu (link).
Pornind de la criticile preşedintelui şi secretarului general de la filiala bihoreană a PNL, Mang a arătat că, contrar declaraţiilor de ieri ale adversarilor politici, bugetul judeţului e pe plus şi nu pe minus. Numai la investiţii, CJ prevede pentru 2018 aproape 100 de milioane de lei. Iar în mandatul actual, coaliţia PSD/UDMR/ALDE va fi alocat cea mai mare sumă din ultimii 30 de ani pentru investiţii. Referitor la criticile despre modul de finanţare a instituţiilor de cultură, vicele de la CJ a recunoscut că revista Varad primeşte bani mai mulţi decât Familia, însă motivul nu este unul de sorginte etnică, ci se referă la participarea publicaţiei, în calitate de partener, la un proiect cu finanţare europeană transfrontalieră. Din bani va fi amenajat un Centru cultural pentru ambele reviste patronate de administraţia judeţeană. Despre alocarea substanţială pentru Teatrul Szigligeti Szinhaz, Ioan Mang a declarat azi că acolo sunt şi bani de participare la un alt proiect finanţat de Uniunea Europeană, dar şi sume pentru refacerea acoperişului. „Pălărie” care fusese realizată de Primăria Oradea, în perioada în care clădirea teatrului din Piaţa Ferdinand se afla în reabilitări capitale. Acesta a fost un moment în care preşedintele PSD Bihor nu a putut să nu remarca „buna” calitate a lucrărilor girate de Municipalitatea condusă de Ilie Bolojan, completând imaginea exemplelor cu Dealul Ciuperca, Piaţa Unirii şi pasajul Vulturul Negru. „Dl. Bolojan nu ar trebui să vorbească despre cultură pentru că Primăria Oradea nu dă niciun ban pentru aşa ceva”, a spus Mang cu precizarea că „într-un oraş ca Oradea, care se vrea centru de regiune, nu se poate trăi doar cu asfalt şi poduri”.
Criticile lui Ionel Avrigeanu privind sumele „mici” alocate pentru reabilitări/construcţie de drumuri au fost şi ele barate de vicepreşedintele CJ. Acesta se miră că, deşi oameni cu vechime în administraţie, atât Avrigeanu, cât şi Bolojan au opinat că sume gen 200.000 lei nu sunt bune pentru nimic în materie de drumuri. Ioan Mang a explicat că bugetarea cu asemenea sume a fost necesară pentru ca anumite obiective de investiţii să fie menţinute pe rol, banii alocaţi acum putând fi folosiţi pentru pregătirea scoaterii la licitaţie. Adică întocmirea tuturor documentelor (studii de fezabilitate etc.) necesare. „E răutate sau neştiinţă?”, a întrebat, retoric, Ioan Mang în faţa jurnaliştilor.
Concluziile preşedintelui PSD Bihor sunt clare: PNL şantajează alianţa care conduce CJ Bihor. Ochiul Dracului fiind, din nou, banul! Potrivit lui Mang, liberalii ar fi fost de acord cu validarea lui Adrian Szatmari (care să o înlocuiască pe Ana Maria Tiron, exclusă din partid anul trecut) dacă Executivul judeţean i-ar fi dat mână liberă lui Ilie Bolojan în ceea ce priveşte împărţirea banilor destinaţi primăriilor conduse de PNL. Alianţa PSD/UDMR/ALDE „nu va semna niciun protocol de colaborare cu PNL Bihor ca urmare a şantajului”, spune vicepreşedintele pesedist al CJ. Cât despre „adevăratul motiv” pentru care, ieri, grupul PNL a lipsit de la şedinţa de plen (n.b.: adunând deja 9 absenţe nemotivate), acelaşi Ioan Mang spune că este vorba despre faptul că unul dintre aleşii liberali s-a aflat la schi. Deci PNL ar fi avut doar 16 voturi, mandatul lui Szatmari putând fi validat de cei 17 consilieri ai Puterii. „Probabil că liberalii nu se vor prezenta nici la şedinţa de luni”, crede liderul PSD.
Ioan Mang spune că garantează că „toţi primarii care vor solicita bani de la CJ Bihor vor primi alocări în funcţie de necesităţi şi de priorităţile descrise de lege (arierate, credite bancare de rambursat, bani pentru funcţionarea primăriei).„ Noi nu alocăm banii în funcţie de culoarea politică a primarului”, a conchis vicepreşedintele CJ, reamintind că primarii social-democraţi nu au primit mare lucru în timpul în care judeţul era condus de Cornel Popa. Desigur, Mang s-a referit la perioada de după ruperea USL.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0