Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
feb. 08, 2018 Andrei Şandor Actualitate 0 1385 vizualizari
În plină nebunie fiscală aferentă mai multor formulare ce trebuie depuse la ANAF, udemerista Kirei Melinda face un pic de lumină în privinţa documentului care face ca 2% din impozitul pe venit datorat bugetului de stat să meargă spre o organizaţie neguvernamentală, o asociaţie sau o anumită cauză dorită de contribuabil. Este vorba despre celebrul formular 230, despre care s-a spus încă de la final de 2017 că va putea fi depus la Fisc doar personal de către cel care direcţionează procentul de 2%. Joi, 8 februarie, consilierul local UDMR a susţinut o conferinţă de presă la finalul căreia a ţinut să îi încurajeze pe orădeni/bihoreni să apeleze la această metodă de a aduna bani / de a ajuta.
Kirei (foto – arhivă bihorstiri.ro) a adus o scrisoare a preşedintelui ANAF, datând din 30 ianuarie. „În situația în care formularele au fost completate de către împuternicit, se va anexa împuternicirea în original sau în copie legalizată și conform art. 18 din Codul de Procedură Fiscală (CPF)”, a citat udemerista, referindu-se şi la circularele anexe. „Formularele pot fi depuse la organul fiscal de către contribuabil sau terțe persoane, în numele contribuabililor, cu condiția de a fi completate și semnate în original de către contribuabili”, arată Kirei Melinda. De menţionat că, potrivit CPF, „împuternicitul este obligat să depună la organul fiscal actul de împuternicire, în original sau în copie legalizată”. Prin urmare, apelul optimist al reprezentantei UDMR Oradea este ca „toți contribuabilii care au această posibilitate să direcționeze 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii și pensii” spre cauzele dorite. Desigur, consilierul Kirei ar dori ca bisericile şi fundațiile să fie ţintele donatorilor, mai ales că „în proiectul de buget pe 2018 al Municipiului Oradea nu este destinat niciun leu pentru sprijinirea ONG-urilor”.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0