Actualizat noiembrie 26th, 2024 10:43 AM
feb. 06, 2018 Andrei Şandor Actualitate 0 1615 vizualizari
După punerea ei între paranteze, Legea de stârpire a ambroziei a devenit … lege. Deputatul orădean Florica Cherecheş, unul dintre cei mai acerbi luptători împotriva acestei plante provocatoare de alergie, spune că se aştepta ca, în cele din urmă, Parlamentul să adopte proiectul de lege, în contextul în care „foarte mulţi cetăţeni s-au plâns ca suferă de alergie la această plantă”, solicitând o lege care să prevadă pedepse serioase pentru cei care nu se conformează şi care nu curăţă terenurile pe care le deţin. De precizat că şi senatorul orădean Florian Bodog, fost ministru al Sănătăţii a avut preocupări, în precedentul său mandat de parlamentar, în domeniul stârpirii ambroziei. Practic, Legea votată azi (6 ianuarie) obligă proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, ai căilor ferate, ai cursurilor de apă, ai lacurilor, ai sistemelor de irigaţii, ai bazinelor piscicole să desfăşoare, de mai multe ori pe an, lucrări de prevenire, combatere şi distrugere a acestei buruieni. Neconformarea se sancţionează cu amendă de la 750 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice, respectiv de la 5.000 lei la 20.000 lei pentru persoane juridice.
foto – pestre.ro
nov. 26, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0