Actualizat noiembrie 26th, 2024 2:15 PM
feb. 05, 2018 Andrei Şandor Actualitate, Politică 1 1496 vizualizari
Uniunea Salvaţi România (USR) filiala Bihor atacă din nou administraţia liberală a Municipiului Oradea. De data asta, pe tema mult trâmbiţatului buget participativ. Cel pe care tot USR îl propusese în 2017, iar conducerea Primăriei, spre mirarea generală, a preluat ideea. Şi, desigur, a prezentat-o cu mare tam tam ca şi cum ar fi o iniţiativă a Executivului. USR-iştii au depistat „deficiențe ale platformei de vot” pe care pot fi apreciate proiectele care au trecut de filtrul Comisiei care a analizat propunerile cetăţenilor. „Nu se poate urmări numărul de voturi adunat de fiecare proiect. Și în perioada de analiză a proiectelor am sesizat câteva probleme, iar acum constatăm că au trecut câteva proiecte care nu se încadrează în cerințele generale ale unui proiect, precum în cazul proiectului reabilitării ștrandului Ioșia, care de unul singur solicită aproximativ 1 milion de euro, în condițiile în care maximul pe care îl poate primi un proiect este de 200.000 de euro”, spune cei de la USR într-un comunicat de presă transmis luni, 5 februarie. În opinia reprezentanţilor tânărului partid parlamentar, situaţia de mai sus ridică „îndoieli în ce privește corectitudinea selectării”. Temerea este că „bugetarea participativă riscă să devină încă un mijloc prin care Primăria Oradea să finanțeze propriile proiecte”. Conducerea USR Bihor atrage atenţia că bugetarea participativă, aşa cum este ea implementată de administraţia Bolojan, ar putea fi „deturnată, în condițiile în care se referă la investiții publice constând în dotări, modernizări, reparații ale bunurilor proprietate publică a municipiului, sesizate, propuse și votate de cetățeni”. Filiala USR cere transparentizarea votului prin amplasarea la fiecare dintre proiecte a câte unui contor care să afișeze numărul de voturi acumulate. „De asemenea solicităm afișarea pe o pagină separată a proiectelor respinse, împreună cu motivele care au stat la baza respingerii lor, deoarece noi am identificat inițial mult mai multe proiecte utile pentru Oradea decât cele ce au trecut de comisia de analiză”, scrie Mihai Şvab, secretar general al USR Bihor.
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 25, 2024 0
Foarte bine! Important ii sa fie treaba bine facuta!