Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
ian. 31, 2018 Andrei Şandor Actualitate 0 1565 vizualizari
Un expozeu de miercuri (31 ianuarie) al şefului Gărzii de Mediu (GM) Bihor, Mihai Togor, a arătat forte clar de ce sunt utile textele de lege interpretabile, ambigue sau/şi care lasă portiţe diverse deschise pentru unii sau alţii. De data asta, beneficiarul este Primăria Oradea, care, la solicitarea unei firme private, a comandat tăieri şi toaletări masive în Parcul Bălcescu. Scandalul izbucnit pe internet a mers până la sistarea operaţiunilor de tăiere, dar a şi scos de la reprezentanţii Municipalităţii (prin vocea directorului tehnic Mircea Ghitea) o nouă versiune a zicalei „L`etat c`est moi!” (adaptată, desigur, la administraţia Bolojan). Reamintim că şeful Direcţiei Tehnice a declarat într-o conferinţă de presă că, chiar şi fără aviz de la Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM), Primăria tot ar fi procedat la tăierile respective. Pentru că, potrivit legislaţiei, dacă un arbore cade peste o maşină sau o persoană, administraţia locală poate fi trasă la răspundere.
Ei bine, ascultându-l azi pe directorul GM, pare clar că lucrurile se rezolvă în bunul stil mioritic, în cazul situaţiei din Parcul Bălcescu (foto – crisana.ro). Adică toţi cei implicaţi sunt vinovaţi, dar nimeni nu a pricinuit problema. Deci va fi interesant de urmărit cum anume va monitoriza Garda urmările masacrului de lângă Grădina Zoologică şi pe cine, respectiv sub ce formă va sancţiona. Pentru că textul oficial spus în Colegiul Prefectural, la solicitarea prefectului Ioan Mihaiu, sună extrem de grav, însă nu reiese clar vinovăţia concretă a cuiva. Însuşi prefectul a recunoscut că cele prezentate de comisarul-şef Togor sună a mega-birocraţie ambiguă, remarcând că şi cei care par să fie cu musca pe căciulă (n.b.: decidenţii din Primăria Oradea) încearcă să se scoată cu ajutorul unui teanc de hârtii.
Firma Murray Press a cerut Primăriei, încă în toamna lui 2017, tăierea „a 20 – 30 de arbori şi toaletarea a 50 de arbori”. Mihai Togor a relatat pe larg cele întâmplate înainte de masacrul verde din luna ianuarie. Ca urmare a solicitării, Ocolul Silvic Oradea a marcat 17 arbori, la comanda Primăriei. Direcţia Tehnică a cerut aviz de la APM pentru tăierea celor 17 copaci (tei, ceri şi un plop secular), după care s-a făcut identificarea arborilor în teren. Punctul de vedere al APM a fost emis în octombrie, vizând 9 tei, 6 ceri şi un plop secular. „Cu menţiunea”, precizează şeful GM, „că tăierea arborilor menţionaţi nu face obiectul avizării conform legii”. A urmat, în 23 octombrie, emiterea de către Direcţia Tehnică a Primăriei a unei autorizaţii de tăiere pentru 20 de arbori şi pentru toaletarea a 54 de arbori. Dar fără ca speciile să fie menţionate. După care, autorizaţia cu pricina a fost rectificată şi figurau acolo 17 arbori, însă numai în registrul electronic. Comanda de tăiere a fost emisă de Direcţia Tehnică în data de 9 ianuarie, fiind vizaţi 6 arbori, 10 cioate şi 46 de toaletări. „La momentul controlului din 22 ianuarie, au fost tăiaţi 7 arbori şi s-au toaletat 6, dispunându-se măsura interzicerii tăierilor până la evaluarea arborilor marcaţi în vederea tăierii, de către APM Bihor”, a spus Mihai Togor. A venit şi interzicerea tăierii a 9 arbori (un plop secular, doi castani, un stejar, doi ceri şi trei tei). Organele de control au dispus în mod expres necesitatea efectuării de către proprietarii Parcului Bălcescu a măsurilor de prevenire a răspândirii şi de combatere a bolilor şi dăunătorilor plantelor sub îndrumarea unităţilor fitosanitare pentru protecţia plantelor. Măsura a fost stabilită şi în sarcina firmei Murray, în data de 25 ianuarie.
Potrivit constatărilor celor de la Garda de Mediu, Municipalitatea a încălcat Legea 24/2007. Acolo se precizează că, pentru a conserva spaţiile verzi, „persoanele fizice şi juridice trebuie să asigure integritatea, refacerea şi îngrijirea spaţiilor verzi aflate în proprietatea lor”. Concluziile trase de şeful GM, Mihai Togor (foto – arhivă bihorstiri.ro): „Primăria Oradea trebuie să asigure protecţia fitosanitară a spaţiilor verzi, ca măsură de prevenţie şi combatere a dăunătorilor şi bolilor la arborii pe picior. În cazul toaletărilor, Primăria Oradea trebuie să respecte măsurile de prevenţie a apariţiei şi răspândirii dăunătorilor şi bolilor. De asemenea, Primăria Oradea trebuie să respecte sau să revizuiască procedurile privind autorizarea tăierilor, respectiv toaletărilor. Nu în ultimul rând, Primăria Oradea trebuie să elaboreze şi să aplice măsurile privind aducerea şi menţinerea spaţiilor verzi în stare corespunzătoare funcţiilor lor, conform Legii Spaţiilor Verzi”.
Prefectul Ioan Mihaiu nu s-a lăsat, cel puţin aparent, fermecat de toate datele şi cifrele prezentate de Mihai Togor. Fostul şef al Finanţelor a precizat că APM nu a avizat tăierea vreunui arbore sănătos. Cât despre partea de cioate şi copaci bolnavi, Mihaiu consideră că Primăria trebuie să îşi asume o resposabilitate în acest sens. Şi să nu mai încerce să îngroape povestea în tot felul de hârtii justificative fără a avea pe cineva care se ocupă de acest domeniu şi care, în caz de nevoie, poate fi luat la întrebări. „Asta o să urmărim la Primărie, ca cineva să răspundă conform legii. Fie şi o comisie. E răspunderea Primăriei şi a unor specialişti. Minim unul, cum prevede legea. Nu ne jucăm cu hârtiile şi, în decurs de 3 luni avem 15 hârtii şi ba sunt 19, ba sunt 20, ba sunt 7, ba sunt 3 cioate, ba sunt 5 cioate…”, a tunat Ioan Mihaiu.
Urmează ca instituţiile competente să ceară Municipalităţii să îşi asume răspunderea şi să respecte cu stricteţe legea şi în materie de toaletări, nu aşa cum se face acum, când drujbele taie aiurea pentru ca arborele să se usuce şi pentru ca, apoi, Primăria să nici nu mai aibă nevoie de aviz pentru a-l scoate total din peisaj. Comisarul-şef al GM Bihor, Mihai Togor susţine că situaţia din Parcul Bălcescu şi, în general, Municipalitatea orădeană vor fi atent monitorizaţi de acum înainte.
Vă invităm să urmăriţi discuţia din Colegiul Prefectural pe tema masacrului verde din Parcul Bălcescu.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0