Actualizat aprilie 19th, 2025 1:43 PM
ian. 30, 2018 Andrei Şandor Actualitate, Învăţământ 0 1682 vizualizari
Reprezentantul în Bihor al Ministerului Educaţiei Naţionale, inspectorul şcolar general Alin Novac Iuhas (foto) se fereşte să se poziţioneze într-o parte sau alta a baricadei în „războiul” deschis împotriva noului ministru de resort, rectorul Valentin Popa. Acesta a fost desfiinţat de presa centrală prin intermediul unor filmări din care reiese clar că omul nu ştie vorbi corect limba română. Cu toate acestea, nu doar că a fost nominalizat pentru fotoliul lui Spiru Haret, dar a şi depus deja jurământul şi este, de ieri (30 ianuarie), şeful Învăţământului mioritic.
Având în vedere scrisoarea de susţinere semnată de mai mulţi rectori din ţară (inclusiv de cel de la Universitatea din Oradea), reporterul bihorstiri.ro a fost curios dacă Alin Novac Iuhas, în calitate de şef local al Învăţământului, ar fi semnat o astfel de epistolă, ştiind despre cine este vorba. Inspectorul general, aşa cum era de prevăzut, a preferat doar să spună că, în calitate al ISJ Bihor, nu face altceva decât să preia şi să implementeze direcţiile / politicile elaborate la Bucureşti. „Sunt reprezentantul Ministerului Educaţiei în teritoriu. Sunt cel care implementează politicile pe care Ministerul şi le asumă”, a declarat Novac Iuhas. Şi nu a dorit să spună dacă e sau nu mulţumit de cel care se află acum la cârma Ministerului Educaţiei.
apr. 19, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 19, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 17, 2025 0