Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
ian. 22, 2018 Andrei Şandor Actualitate 0 1603 vizualizari
În timp pentru alte lucrări / investiţii (ex. poduri, drumuri noi) găseşte peste noapte surse de finanţare, Primăria Oradea se tot bâlbâie cu necesarul financiar pentru clădirea Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”. Imobilul care se întinde pe trei străzi din centrul municipiului este într-o stare generală destul de jalnică, iar Municipalitatea ar putea chiar şi să se auto-supraimpoziteze din cauza felului în care arată faţadele. La vreo doi ani de la câştigarea definitivă a procesului vizând clădirea monument istoric, Primăria încă nu are soluţii concrete pentru finanţarea reabilitării. Cu toate acestea, vineri, viceprimarul Mircea Mălan a declarat, la solicitarea bihorstiri.ro, că se vede deja la orizont scoaterea la licitaţie a lucrărilor. Există deja şi o valoare estimată: 5,7 milioane de euro. Iar pentru că proiectul nu este eligibil, deocamdată, pentru a fi acoperit din bani europeni nerambursabili (n.b.: fiind vorba despre monument istoric în care se desfăşoară o activitate permanentă de interes public), se munceşte la „identificarea de surse de finanţare”. Administraţia locală ar dori să reabiliteze total impunătoarea clădire, urmând a intra în şantier nu doar partea de faţade, ci şi reţelele de instalaţii interioare. Se intenţionează şi elaborarea unei clauze suspensive. Asta înseamnă un acord al părţilor care vizează suspendarea executării obligaţiilor asumate de unul dintre contractanţi (sau de către ambii contractanţi) până la îndeplinirea condiţiei anume precizate în cuprinsul unei asemenea stipulaţii. În cazul de faţă, ar putea însemna că Municipalitatea va da ordinul de începere pentru lucrări doar după ce va şti exact cu ce bani va finanţa investiţia. Sau că, în caz că şantierul s-ar încheia mai repede decât momentul în care Primăria are banii necesari, administraţia locală va plăti numai după ce va putea sigura finanţarea.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0