Actualizat noiembrie 27th, 2024 2:35 PM
ian. 16, 2018 Florin Coman Actualitate 0 1542 vizualizari
Util pentru contribuabilii orădeni care nu ştiu ce fel de teren au în posesie: intravilan sau extravilan. Adică ar risca să plătească impozit aiurea. Ori prea mare, ori prea mic. Primăria anunţă lansarea posibilităţii de verificare prin internet a situaţiei petecului de pământ de rigoare. Administraţia locală a creat o hartă online cu ajutorul căreia cetăţenii pot verifica tipul de teren pe care îl deţin. „În situaţia în care dețin terenuri amplasate la periferia orașului Oradea sau localizate pe dealurile din zona de Nord-Est, pentru a evita plata unui impozit necuvenit, se recomandă cetăţenilor să verifice tipul de teren pe care îl dețin – extravilan sau intravilan. În acest scop, pe site-ul www.oradea.ro a fost creat un buton special pentru Intravilanul orașului Oradea”, transmite Biroul de Presă al Primăriei.
Paşii de urmat pentru a primi rezultatul verificării:
1) Deschideţi fereastra “Intravilanul orașului Oradea”
2) Poziționaţi cursorul aproximativ pe zona din oraş în care este amplasat terenul proprietatea dvs / dacă este cazul măriți harta
3) Verificați situația terenului raportată la linia de intravilan care este marcată pe hartă cu culoarea roșie; zona intravilană a orașului este colorată cu roz, iar cea extravilană cu bleu deschis / Rezultatul poate fi: intravilan / extravilan / parțial intravilan, parțial extravilan
4) Dacă rezultatul verificării dvs. este diferit față de mențiunea înscrisă în coala de Carte Funciară (de ex. rezultatul verificării este extravilan, iar mențiunea din coala de carte funciară este intravilan), puteți solicita Primăriei Municipiului Oradea eliberarea unei adeverințe de intravilan/extravilan
5) Pentru aceasta este necesar să depuneți la Sala ghișeelor din cadrul Primăriei Oradea, următoarele documente:
– Formular cerere tip;
– Carte de identitate/ CUI;
– Extras de Carte Funciară, nu mai vechi de 1 an;
– Plan topografic/cadastral cu viza OCPI, întocmit de topograf autorizat;
– Taxa de 25 lei.
După obținerea acestei adeverințe, veți putea clarifica cuantumul impozitului datorat la Serviciul Impunere Persoane fizice/Persoane Juridice din Sala ghișeelor (Primăria Oradea).
Cu adeverinţa obţinută la pct. 1 de mai sus, puteți solicita înscrierea în Cartea Funciară a acestei mențiuni, adresându-vă Oficiului pentru Cadastru și Publicitate Imobiliara Bihor (OCPI), cu sediul in Oradea, str. Armatei Române, nr. 1/A.
La pachet cu înștiințarea de impozit, cetățenii vor primi prin poștă și înștiințarea de a-și verifica situația juridică a terenului (intravilan/extravilan).
nov. 27, 2024 0
nov. 27, 2024 0
nov. 27, 2024 0
nov. 27, 2024 0
nov. 27, 2024 0
nov. 27, 2024 0
nov. 27, 2024 0
nov. 27, 2024 0