Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
ian. 04, 2018 Andrei Şandor Actualitate 0 1377 vizualizari
Poliţia Bihor a făcut un bilanţ al perioadei de trecere în noul an, din punct de vedere al intervenţiilor oamenilor legii. E vizat intervalul 30 decembrie – 2 ianuarie. Concluzia, bazată pe cifre, este că „se continuă trendul de creștere a siguranței comunității din ultimii ani, volumul criminalității fiind în descreștere”. În mpd cert, unii cetăţeni vor fi în dezacord cu această concluzie, dar să vedem datele concrete prezentate de Biroul de Presă al IPJ Bihor: în cele câteva zile de minivacanţă de Revelion, în județul nostru au fost sesizate 65 de infracţiuni, dintre care 19 au fost constatate în flagrant delict, constatându-se o scădere a infracționalității sesizate față de aceeași perioadă a anului 2016 cu 20,7%. Poliţiştii au aplicat 197 de sancţiuni contravenţionale, amenzile totale fiind de 65.000 de lei. În cele câteva zile menţionate mai sus, aproape 200 de poliţişti au acționat zilnic pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică. „Zilnic, peste 80 de patrule de siguranţă publică, pedestre şi auto au acţionat pe raza județului Bihor pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, iar efectivele de poliție rutieră au utilizat autospecialele dotate cu aparatură radar, în vederea prevenirii excesului de viteză”, se precizează în comunicatul emis de Poliţia bihoreană.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0