Actualizat noiembrie 26th, 2024 11:18 PM
dec. 27, 2017 Florin Coman Actualitate 0 1596 vizualizari
După mai bine de 5 decenii în care a slujit teatrul din Oradea, Ion Abrudan a decedat. Vestea rea a fost anunţată pe Facebook de Crina, fiica actorului. Aceasta nu a oferit foarte multe detalii, însă a precizat că tatăl ei a murit „departe de oraşul pe care l-a iubit toată viaţa”.
”Anul acesta de Crăciun am aflat ca nu e o vorba goală cand se spune că de Sărbători Dumnezeu Îi cheamă la El pe cei mai buni.
În aceasta dimineaţă s-a stins din viaţa tatăl meu, Ion Abrudan…
A aşteptat să mai vadă o singura dată răsăritul şi apoi a plecat aşa cum a trăit toata viaţa: discret, în linişte, repede ca să nu deranjeze pe nimeni cu boala lui, parcă jenat de agitaţia ce se va crea după ce oamenii care l-au cunoscut vor afla vestea.
L-am văzut pe Tata murind de cateva ori pe scenă. Parcă a vrut să ne pregătească pentru această Ultimă Scenă însă, dragă Tată, de data asta nu ţi-a ieşit! Te-ai dus atât de repede şi fără niciun efect că nu am mai apucat să-ţi mulţumesc pentru toate comorile pe care le-am descoperit alături de tine, îndrumată de tine, impinsă de la spate uneori de tine.
Nu, cortina nu a căzut pentru tine, Tată, în această dimineaţă! Ai terminat un rol şi te-ai dus, alături de marii tăi prieteni şi colegi, să joci în trupa pe care Dumnezeu a adunat-o în Rai!” – a scris Crina Abrudan pe contul ei de pe reţeaua de socializare.
Condoleanţe familiei şi colectivului Teatrului Regina Maria!
UPDATE – Potrivit celor postate pe Facebook de Teatrul Regina Maria, cei care doresc să se reculeagă la căpătâiul artistului decedat o vor putea face vineri, 29 decembrie, intervalul orar 11 – 13. De asemenea, înmormântarea va avea loc în aceeași zi, la ora 14, la Capela Hașaș din Cimitirul Municipal „Kazimir Rulikowski”.
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0