Actualizat ianuarie 16th, 2025 5:13 PM
dec. 19, 2017 Andrei Şandor Actualitate, Sănătate 0 1631 vizualizari
Reacţie dură a Colegiului Pacienţilor (CP) după ce în Monitorul Oficial a apărut, în 7 decembrie, un act normativ emis de Guvern prin care Legea Sănătăţii este modificată astfel încât s-ar submina economia României și peste 1 milion de pacienți ar avea de suferit. Potrivit celor transmise de Cristian Sas, preşedintele Asociaţiei Colegiul Pacienţilor, Statul face în aşa fel încât cetăţenii „să nu utilizeze abonamentul pentru serviciile medicale acoperite de pachetul de bază”. Liderul CP spune că noua versiune a Legii Sănătăţii vorbeşte despre serviciile medicale private ca fiind acordate de furnizori în număr definit cu o valoare certă, obligându-se astfel ca în schimbul unei sume primite periodic sub formă de abonament să suporte toate costurile serviciilor medicale pe care abonații le-ar putea efectua în afara serviciilor incluse în pachetul de servicii medicale de bază. Adică oamenii ar fi obligaţi să se folosească de pachetul de servicii medicale de bază, oferite de Stat, faultând astfel privaţii care, în opinia lui Sas, vin cu beneficii „multiple și reprezintă o șansă reală atât pentru pacient, cât și pentru dezvoltarea sistemului de sănătate din România”. Iată câteva argumente pentru abonamentul medical privat: avantaj pentru angajații din companii care primesc (de cele mai multe ori) abonamentul privat de sănătate ca pe un beneficiu la angajare / pe termen lung, oferirea acestui serviciu va conduce la o calitate mai bună a vieții și creșterea nivelului de sănătate a populației / abonamentul privat ajută la descongestionarea spitalelor publice prin extinderea accesului la servicii medicale de calitate, incluse necondiționat în abonament / determină creșterea investițiilor în sănătate și, implicit, modernizarea sistemului de sănătate din România / o parte semnificativă a acestor investiții provine din abonamentele medicale private / din abonamentele private provin și invetițiile în retenția cadrelor medicale în România, prin oferirea unor standarde similare cu cele din Europa de Vest.
Colegiul Pacienţilor cere corectarea textului Legii Sănătăţii astfel încât serviciile medicale private să fie în continuare accesibile cetăţenilor din România. De asemenea, Asociaţia ameninţă cu folosirea tuturor căilor de atac prin care Legea (aşa cum a apărut ea modificată în Monitorul Oficial) să fie blocată.
foto – biospectrumasia.com
ian. 16, 2025 0
ian. 16, 2025 0
ian. 16, 2025 0
ian. 16, 2025 0
ian. 16, 2025 0
ian. 16, 2025 0
ian. 16, 2025 0
ian. 16, 2025 0