Actualizat ianuarie 16th, 2025 5:13 PM
dec. 18, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 1047 vizualizari
În unanimitate, aleşii locali ai orădenilor au votat pentru plata în avans a unei părţi a gazului necesar pentru agentul termic produs de centrala construită prin POS Mediu, pe Şoseaua Borşului. Întruniţi în şedinţă extraordinară, luni (18 decembrie), consilierii au fost de acord ca totalul de 15 milioane de lei, primiţi de Municipalitate din fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului, să fie viraţi în contul Romgaz. De altfel, banii nici nu puteau fi folosiţi în alt scop, premierul Mihai Tudose hotărând alocarea sumelor (4 + 11 milioane lei) tocmai pentru ca sistemul centralizat de încălzire şi apă caldă să funcţioneze în acest sezon rece. Reamintim că administraţia locală orădeană ceruse 40 milioane lei pentru plata gazului către furnizorul care alimentează centrala nouă. Se estimează că, în iarna 2017 / 2018, Oradea va arde gaz în valoare de peste 120 milioane lei pentru producerea de energie termică/apă caldă destinată clienţilor Termoficare SA.
ian. 16, 2025 0
ian. 16, 2025 0
ian. 16, 2025 0
ian. 16, 2025 0
ian. 16, 2025 0
ian. 16, 2025 0
ian. 16, 2025 0
ian. 16, 2025 0